Tipărire 

Preşedintele Agenţiei Spaţiale Romȃne (ROSA), Dr. Marius-Ioan Piso, deschide conferinţa Lights of the World, dedicată Anului Internaţional al Luminii

30 Octombrie 2015

Preşedintele Agenţiei Spaţiale Romȃne (ROSA), Dr. Marius-Ioan Piso, a deschis astăzi la Palatul Parlamentului din Bucureşti conferinţa „Lights of the World” („Luminile Lumii”), alături de un prezidiu format din: Gabriela Crețu (Comisia Parlamentară pentru UNESCO), Radu Boroianu (Institutul Cultural Romȃn - ICR), Valerian Vreme (Camera Deputaţilor), Dan Claudiu Dănişor (Universitatea din Craiova), Romiță Iucu (Universitatea din Bucureşti) şi Sabin Stoica (Fundația Horia Hulubei - FHH).

Dl. Marius Ioan Piso le-a vorbit participanţilor despre rolul central pe care îl joacă lumina în cercetarea spaţială. Pornind de la prima lumină din Univers, după Big Bang, până la propria noastră Galaxie, Calea Lactee, Dl. Piso a prezentat unele dintre cele mai interesante obiecte şi fenomene pe care le putem observa în spaţiul cosmic. Preşedintele Agenţiei Spaţiale Romȃne (ROSA) a prezentat, de asemenea, principalele misiuni spaţiale la care România participă în calitate de Stat Membru al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Dl Piso a condus de asemenea cea de-a doua sesiune plenară.

Galerie cu imagini din cadrul prezentării Dlui. Marius-Ioan Piso:

Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...

Din partea Agenţiei Spaţiale Romȃne (ROSA), Dl. Dumitru Dorin Prunariu, Preşedinte de onoare al ROSA şi primul şi singurul cosmonaut romȃn, a susţinut o prezentare în plen în care a vorbit despre rolul pe care îl joacă sistemele spaţiale în societatea şi economia de astăzi, dar şi despre perspectivele globale pe care spaţiul le oferă. Dl. Prunariu a subliniat şi importanţa spaţiului pentru umanitate ca întreg, deoarece explorarea spaţială stimulează colaborarea internaţională şi are capacitatea de a creşte calitatea vieţii pe Pământ prin transformarea progreselor din domeniul spaţial în beneficii pentru societate.

Galerie cu imagini din cadrul prezentării Dlui. Dumitru Dorin Prunariu:

Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...
Prezentare ...

Pe parcursul celor trei zile de conferinţă, vor mai participa din partea ROSA la conferinţa „Luminile Lumii”:

În sesiunile paralele, Virgiliu Pop, cercetător ROSA şi manager al Biroului European de Resurse pentru Educaţie Spaţială (ESERO) România a organizat alături de Scientix România prezentări şi sesiuni de training pentru profesorii interesaţi să utilizeze spaţiul pentru predarea materiilor STEM.