Internship-uri ESA pentru studenți masteranzi din România
9, October 2017

Agenția Spațială Română (ROSA) invită studenții masteranzi din România care studiază inginerie, tehnologia informației, fizică sau matematică să aplice la unul dintre internship-urile de 3-6 luni oferite de Agenția Spațială Europeană (ESA) la centrele sale de la ESTEC, ESOC, ESAC, ESRIN, EAC și ESEC (Redu). Termenul limită pentru trimiterea înscrierilor este 31 octombrie 2017.

Internship-urile sunt disponibile pentru masteranzii din România, deoarece țara noastră este Stat Membru ESA. Aceștia pot profita de oportunitatea unui internship pentru a-și pregăti lucrarea de masterat.

Aplicațiile constă în trimiterea unui formular online, a CV-ului, a unei scrisori de intenție și a certificatului de înscriere în calitate de student. Fiecare înregistrare ar trebui să includă domeniul de interes vizat ce poate fi identificat prin accesarea listei de proiecte și domenii ESA de aici sau prin accesarea website-ului fiecărui centru.

Internship-urile nu sunt plătite, dar se oferă o alocație lunară de 600 euro pentru non-rezidenți (cei care locuiesc la o distanță mai mare de 50 de km față de centrul ESA ales) și de 300 de euro pentru rezidenți.

Mai multe informații sunt disponibile aici.

Credit imagine: ESA/J. Mai