România este cunoscută ca una dintre țările cu tradiție aerospațială și care posedă calitațile necesare pentru sprijinirea eforturilor în această direcție, pe parcursul timpului cercetătorii români contribuind la peste 30 de misiuni spațiale științifice și tehnologice.

De-a lungul istoriei s-au remarcat personalități cum sunt:

Conrad Haas — constructorul rachetei cu mai multe trepte cu stabilizatoare delta, Sibiu, 1529.
Aurel Vlaicu — primul român inginer în aeronautică
Traian Vuia — proiectantul și constructorul primului aparat autonom de zbor în 1906
Henri Coandă — proiectantul și constructorul primului avion cu reacție în 1910
Hermann Oberth — proiectantul primelor rachete și “părintele navigației spațiale”
Elie Carafoli — contribuții importante în aerodinamică și științe spațiale.

În anul 1968 s-a înființat Comisia Interministerială CRAS — „Comisia Română pentru Activităţi Spaţiale”, al cărei scop era de a coordona dezvoltarea activităţilor spațiale la nivel naţional.

Formarea comisiei venea în contextul elaborării la nivel internațional a Programului Intercosmos în 1967, prin care mai multe țări s-au consultat în vederea stabilirii unor colaborări pentru explorarea spațiului cosmic.

Comisia avea drept misiune să elaboreze planurile de viitor pentru cercetarea spaţială din România şi să finanțeze inițiative în această direcție. Activitatea sa se concentra asupra unor domenii precum fizică, medicină, biologie, comunicaţii, meteorologie şi teledetecţie. Componența CRAS era formată din reprezentanţi ai ministerelor interesate de cercetarea ştiinţifică, utilizarea spaţiului extra-atmosferic în scopuri pașnice și dezvoltarea tehnologiilor spaţiale, precum şi din specialişti din institute de cercetare şi din învăţământul superior.

În perioada 1965 – 1991, cercetătorii români, alături de cei din ţări central şi est europene, au fost implicaţi în „Programul INTERCOSMOS”. Primul experiment spaţial cu participare românească a fost realizat în anul 1972, la bordul satelitului artificial INTERKOSMOS 6. Doi ani mai târziu, un alt experiment românesc era trimis pe orbita circumterestră la bordul satelitului COSMOS 690, urmat în 1978 de un alt experiment la bordul satelitului INTERKOSMOS 18. Fiecare dintre aceste experimente a deschis noi direcţii de cercetare în Romania, care aveau să fie consolidate ulterior.

România are de asemenea experiență în domeniul aplicațiilor spațiale: începând cu anul 1977 este operațională stația Intelsat Cheia cu două antene cu diametrul de 32 m; aplicații ale teledetecției și tehnologiei GPS sunt folosite în industria petrolieră, agricultură, mediu, cartografia și utilizarea terenurilor.

Pe 14 mai 1981 România trimitea primul cosmonaut în spațiu, fiind a 11-a țară din lume care reușea acest lucru. Dumitru-Dorin Prunariu a efectuat experimente în mare parte româneşti în spaţiul cosmic, realizate fie doar de cercetători români, fie în colaborare cu cercetători din alte ţări.

Până la zborul cosmic al lui Dumitru-Dorin Prunariu, România reușise să trimită un număr de 17 echipamente şi aparate în spaţiul cosmic la bordul rachetelor din Programul Intercosmos.

Comisia Română pentru Activităţi Spaţiale se ocupa şi de încheierea de acorduri internaţionale. România a fost printre primele state est-europene care a semnat colaborări cu NASA, în anii ’70, preluând şi prelucrând imagini de la sateliţii americani. România avea, de asemenea, acorduri şi cu ţări din vestul Europei, precum acordul cu Franţa, prin care specialiştii români au fost trimiși la Toulouse pentru a se pregăti în domeniul teledetecţiei satelitare.

Înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Romane şi acordurile cu ESA

Începând cu anul 1991, coordonarea activităţilor spaţiale din România și colaborarea mai strânsă în programe spațiale europene și mondiale se realizează datorită înființării Agenției Spațiale Române (ROSA), în cadrul Ministerului Educaţiei şi Tehnologiei, care in 1995 a fost reorganizată ca instituție publică finanțată integral din venituri proprii, funcționȃnd conform Hotărârii Guvernului României nr. 923/20.11.1995 și a actelor ulterioare în sistemul Ministerului Educației și Cercetării Științifice – Autoritatea Națională Pentru Cercetare Științifică și Inovare (A.N.C.S.I.).

În calitate de instituţie guvernamentală, ROSA a încheiat acorduri internaţionale în numele Guvernului României. Primul acord dintre România şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) privind cooperarea spaţială în scopuri paşnice a fost semnat la Paris pe 11 decembrie 1992 şi ratificat prin Legea Nr. 40/1993, moment care a deschis calea pentru participarea românească la mai multe proiecte de cercetare, împreună cu alte ţări europene. A urmat în 1999 Acordul România – ESA privind cooperarea pentru exploatarea şi utilizarea paşnică a spaţiului cosmic, eveniment care a intensificat oportunitățile de colaborare între comunitatea industrială din România și ESA.

În luna februarie 2006 s-a semnat aderarea României la Programul pentru Ţările Europene Colaboratoare (Programme for European Cooperating States – PECS) al ESA, iar începând cu anul 2007 România a contribuit la bugetul ESA în calitate de Stat European Cooperant, statut ratificat prin Legea nr. 1/2007.

Legea nr. 1/2007 pentru ratificarea Acordului de cooperare stat european cooperant dintre Guvernul României şi Agenţia Spaţială Europeană, semnat la Bucureşti la 17 februarie 2006

Art. 2. 1 Contribuţia financiară a Guvernului României în perioada 2007-2011 este de 10 milioane euro, respectiv 2 milioane euro anual, şi va fi suportată în întregime din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, începând cu anul bugetar 2007.

În urma aderării la ESA PECS, România a derulat următoarele proiecte:

ROKEO – Romanian Centered Knowledge Earth Observation
LEOWorks – Image processing/GIS software for educational purposes
ECSTRA – Energy Conversion and Transfer in the Solar Wind – Magnetosphere – Ionosphere System (in cadrul misiunii CLUSTER a Agentiei Spatiale Europene)
Planck-LFI_SED – Scientific exploitation of the Planck-LFI data (in cadrul misiunii PLANCK)
CFS – Growth and survival of coloured fungi in space (in cadrul ISS SURE)
KEEV – Kinetic and Experimental investigation of the Earth’s and Venus’s plasma layers (in cadrul misiunii VENUS EXPRESS)
RoSpaceGRID – Romanian GRID middleware repository for Space Science Applications (in cadrul ESA-Grid)
CoRoT – Romanian participation to the CoRoT mission
ICRF – Improving relative positions of reference stars around ICRF radio-sources (in cadrul misiunii GAIA)
SOHO – Romanian contributions to the Sun-Heliosphere Studies (in cadrul misiunii SOHO)

Începând cu 22 decembrie 2011, România a devenit cel de-al 19-lea Stat Membru al Agenţiei Spaţiale Europene, ca urmare a Legii nr. 262/2011 (17.12.2011) pentru ratificarea Acordului dintre România şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) privind aderarea României la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene şi termenii şi condiţiile aferente, semnat la Bucureşti la 20 ianuarie 2011.

Legea nr. 262/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) privind aderarea României la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene

Art. 6
(1) În vederea creşterii competitivităţii entităţilor de cercetare, industriale şi academice pentru participarea la activităţile ESA, inclusiv activităţile de precalificare şi adaptare la cerinţele ESA, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică va iniţia şi finanţa pentru perioada 2011-2019 un Program de Cercetare – Dezvoltare-Inovare (CDI).
(2) Managementul Programului de CDI menţionat la alin. (1) va fi asigurat de ROSA pe bază de contract de finanţare multianual, încheiat cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, în condiţiile legii.

O etapă importantă în procesul de aderare a constat în desfăşurarea unui audit tehnologic asupra entităţilor relevante din România (institute, centre de cercetare, companii industriale şi IMM-uri) care deţin capabilităţi tehnologice spaţiale. Auditul a fost realizat de ESA, pornind de la un eşantion de 130 de entităţi, pentru 50 dintre acestea organizându-se vizite tehnice şi interviuri.

Statutul de Stat Membru cu drepturi depline al Agenţiei Spaţiale Europene a permis accesul organizaţiilor din România, în aceeaşi măsură cu cele din ţările membre ESA, la toate programele derulate, aceasta constituind un important transfer de tehnologie şi deschiderea unei pieţe de tehnologie avansată. Accesul direct la sistemele spaţiale ESA facilitează dezvoltarea aplicaţiilor spaţiale pentru agricultură, mediu, transporturi, măsurarea dezastrelor, telemedicină. De asemenea, proprietatea intelectuală este menţinută la nivel naţional, cu rol important în stabilitatea competenţei în ţară.

Alături de programele obligatorii fiecare Stat Membru ESA se poate implica în anumite programe opţionale în funcţie de interesele naţionale. În baza evaluării capacităţii şi potenţialului pentru activităţi spaţiale, Agenţia Spaţială Romană (ROSA) a prioritizat participarea României la următoarele Programe Opţionale ESA:

Lansatoare, programul care asigură accesul independent la spaţiu al Europei (mai multe detalii despre acest program sunt disponibile aici)
Programul Galileo, sistemul global de navigaţie prin satelit al Europei (mai multe detalii despre acest program sunt disponibile aici)
Observarea Pământului, programul care ajută Europa să înţeleagă sistemul de funcţionare a Pământului şi a proceselor sale, în special în contextul schimbărilor globale (mai multe detalii despre acest program sunt disponibile aici)
Zborul uman în spaţiu şi explorare robotică, program care permite Europei să se implice în dezvoltarea de infrastructuri spaţiale şi să dezvolte şi testeze tehnologii necesare explorării spaţiale dincolo de orbita Pământului (mai multe detalii despre acest program sunt disponibile aici)
Telecomunicaţii şi aplicaţii integrate, program care asigură viitorul Europei pe piaţa satcom la nivel mondial şi transformă cercetarea în aplicaţii comerciale (mai multe detalii despre acest program sunt disponibile aici)
Programe de securitate, prin care Europa îşi dezvoltă capacitatea de a urmări în mod independent obiectele şi fenomenele naturale, care ar putea afecta sateliţi în orbita sau infrastructura de pe Pământ (mai multe detalii despre acest program sunt disponibile aici)
Tehnologie, un program prin care se dezvoltă noi tehnologii pentru o gamă largă de programe spaţiale şi care sprijină astfel competitivitatea industrială (mai multe detalii despre acest program sunt disponibile aici)
Suport Ştiinţific, un program care sprijină dezvoltarea industrială a instrumentelor ştiinţifice sau a experimentelor propuse de institute sau universităţi şi selectate de ESA (mai multe detalii despre acest program sunt disponibile aici)

În urma Consiliului Ministerial ESA din 2 decembrie 2014, România s-a alăturat programelor opţionale cu privire la exploatarea Staţiei Spaţiale Internaţionale şi la dezvoltarea celei mai noi rachete europene, Ariane 6.

Ca urmare a aderării la ESA, a urmat decizia Preşedintelui A.N.C.S. nr. 9031/2012 – pentru aprobarea programului de Cercetare – Dezvoltare- Inovare STAR — Tehnologie Spațială și Cercetare Avansată, instrumentul prin care Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (în prezent Ministerul Educației Naționale) – Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) asigură, prin Agenţia Spaţială Română (ROSA) în calitate de organizaţie conducătoare a programului, suportul la nivel naţional pentru implementarea Acordului dintre România şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), privind aderarea României la Convenţia ESA.

Programul STAR, care are un buget de 384.180.000 lei pentru perioada 2012-2019, cuprinde trei subprograme: S1 – Cercetare, S2 – Infrastructura şi S3 – Suport. Până în prezent a fost încheiată competiţia C1 (2012 – Proiecte de tip CDI şi Proiecte Prioritare ) şi sunt în desfăşurare proiecte finanante ca urmare a competiţiei C2 (2013 – proiecte de tip CDI şi Proiecte de tip Centre de Competență în Tehnologii Spațiale).

În urma programului STAR condus de Agenția Spațială Română, în România s-a reuşit adaptarea la cerinţele ESA a entităţilor din cercetare, industrie, operatori, comunitatea ştiinţifică, precum şi crearea de noi entităţi de cercetare, industriale, şi în domeniul tehnologiilor spaţiale. De asemenea, dezvoltarea elementelor necesare sustenabilităţii activităţilor spaţiale la nivel naţional pe termen mediu şi lung – unul din obiectivele principale avute în vedere – a fost atins cu succes.

Modalităţi de accesare a fondurilor ESA

Pentru participarea la programele ESA, există două modalităţi prin care firmele romaneşti pot accesa fonduri ale Agenţiei Spaţiale Europene: Schema de Stimulare a Industriei Romane (the Romanian Industry Incentive Scheme) şi Invitaţiile de participare la licitaţii (ITT – Invitation to tender).

Schema de Stimulare a Industriei Române (the Romanian Industry Incentive Scheme) se adresează doar companiilor româneşti (inclusiv IMM-uri), organizaţiilor de cercetare şi academice. Acest program are ca scop sprijinirea implicării României în activităţile obligatorii ESA şi în programele operaţionale, iar până în prezent au avut loc:

mai 2012 – Primul apel pentru propuneri din cadrul inițiativei Agenției Spațiale Europene de încurajare a participării industriei din România
mai 2013 – Cel de-al doilea apel pentru propuneri din cadrul inițiativei Agenției Spațiale Europene de încurajare a participării industriei din România
noiembrie 2014 – Cel de-al treilea apel pentru propuneri din cadrul inițiativei Agenției Spațiale Europene de încurajare a participării industriei din România

Invitaţiile de participare la licitiatie (ITT – Invitation to tender) sunt predominant competitive, iar câştigătorii lor nu trebuie doar să fie familiarizaţi cu practicile şi procedurile ESA, ci şi să fie capabili de a pregăti propuneri competitive şi să dispună de resurse pentru a-şi susţine activităţile incluse în propuneri. Agenția Spațială Română organizează frecvent traininguri cu reprezentați ESA în vederea pregătirii organizațiilor din România pentru licitații ESA, precum și sesiuni de informare cu privire la programele ESA în care este implicată România.

Ca regulă fundamentală, participarea la ITT-uri este deschisă tuturor operatorilor economici (termen care include, de asemenea, institute, universități etc.) din statele membre ESA sau statele membre asociate.

Invitațiile la licitație (ITT) vor conţine informații precise cu privire la normele de participare şi sunt disponibile on-line prin intermediul sistemului EMITS.

Domeniul spaţial la momentul actual în România

Dezvoltarea industriei aeronautice din România include în prezent producția, bazată pe proiecte proprii și sub licență, a mai mult de 20 de tipuri de avioane de transport, elicoptere, avioane medium-courier de pasageri și avioane ușoare.

De asemenea, este dezvoltat și sectorul aplicațiilor comerciale ale tehnologiilor aerospațiale, care cuprinde printre altele comunicațiile spațiale, aplicațiile teledetecției GIS, poziționare și navigație, sistemul de informare globală.

Administrația publică împreună cu entități private din România sprijină activitățile spațiale ca element important și necesar în dezvoltarea socială.

Surse: Astronautica, nr. 2/2007

Aurel Vlaicu — primul român inginer în aeronautică

Aurel Vlaicu la bordul avionului Vlaicu II
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Aurel_Vlaicu

Aurel Vlaicu se năştea pe 19 noiembrie 1882, în judeţul Hunedoara, în comuna Binținți, care astăzi îi poartă numele. Viitorul inventator și pionier al aviației române și mondiale absolvă clasele primare la şcoala din localitatea natală, continuă studiile gimnaziale la Orăştie în cadrul Colegiului Reformat al Liceului Calvin (care din 1919 a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”), pentru a-şi completa studiile preuniversitare la Liceul German din Sibiu, unde susţine şi bacalaureatul în 1902.

Formarea sa profesională a avansat în acel moment, Aurel Vlaicu alegând să studieze ingineria la Universitatea din Budapesta și apoi la prestigioasa Ludwig-Maximilians-Universitet din Munchen, în Germania, unde îşi obţine diploma de inginer câţiva ani mai târziu, în 1907.

1908 îl găseşte angajat ca inginer la uzina de automobile Opel din Rüsselsheim, însă firea sa curioasă, întreprinzătoare, nu îi permite să accepte destinul unui simplu muncitor. Astfel, în toamna aceluiași an, Aurel Vlaicu se întoarce în ţară şi începe să pună în practică planurile de realizare a unui aparat de zbor, care devine realitate în 1909. Pe 17 iunie 1910, pe Câmpul Cotrocenilor, inginerul Aurel Vlaicu decolează la bordul primului avion conceput, construit şi pilotat în România: “Vlaicu 1”, realizat cu sprijinul Casei Regale şi al Armatei Române la atelierele de la Arsenalul Armatei. Primul nostru “avion naţional”, care se înălţase la doar 3-4 metri pe o distanţǎ de 50 de metri, plasa România imediat după Statele Unite şi Franţa în categoria restrânsă încă a statelor pe teritoriul cărora s-a zburat cu un aparat original, construit şi pilotat de un cetăţean al ţării respective. Mai multe detalii despre acest eveniment istoric sunt disponibile aici.

Brevetul l-a înregistrat sub denumirea „Mașină de zburat cu corp în formă de săgeată”, iar un an mai târziu construia deja un al doilea avion, celebrul „Vlaicu II”, cu care a primit confirmarea internaţionalǎ în 1912, când a câștigat nu mai puţin de cinci premii (1 premiu I şi 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria.
În 1913, Aurel Vlaicu punea deja în lucru prototipul “Vlaicu III”, care avea să fie primul avion din lume cu fuselaj metalic. Construcţia aparatului avea să fie finalizată, însă, de către doi dintre colaboratorii sai – C. Silişteanu şi G. Magnani – căci la 13 septembrie 1913, tânărul inginer se prăbuşeşte în apropiere de Câmpina la bordul aparatului Vlaicu II din motive încă neelucidate.

Chiar dacă viaţa sa a fost curmatǎ brusc, Vlaicu a lăsat în urmǎ contribuţii de necontestat în domeniul aviaţiei, fiind amintit astăzi drept un pionier în acest domeniu, dar şi un inginer şi inventator de excepţie. Printre invenţiile sale se numǎrǎ realizarea unei aripi cu profil variabil în zbor, în funcţie de unghiul de zbor şi viteza aparatului, stabilitatea ridicată a avionului şi înclinarea la viraje fără eleroane, trenul de aterizare uşor – printre primele din lume cu roţi independente, forma aerodinamică şi construcţia aproape totală din aluminiu a fuzelajului avionului A. Vlaicu III, reuşite care i-au adus la 28 octombrie 1948, post-mortem, titlul de membru de onoare al Academiei Române.

Henri Coandă — proiectantul și constructorul primului avion cu reacție în 1910

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_Coand%C4%83

Henri Coandă, pionier al aviaţiei, fizician şi inventator al motorului cu reacţie şi descoperitor al efectului care poartă astăzi numele său.

Copilul pasionat de vânt născut pe 7 iunie 1886 în Bucureşti, avea să devină un deschizător de drumuri în domeniul aeronauticii, chiar dacă în primii ani se dovedise a fi un elev mediocru, în pericol de corigență tocmai la matematică. Având, însă, profesori excepţionali, cum ar fi Garabet Ibrăileanu şi A.D Xenopol, tânărul Coandă descoperă destul de timpuriu pasiunea pentru domeniu tehnic.

După ce termină liceul în 1903, experimentează mai întâi rigorile Şcolii de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină din Bucureşti şi pleacă apoi în Germania, la Technische Hochschule din Charlottenburg, unde obţine titlul de doctor în ştiinţe inginereşti. Părăseşte armata în cele din urmă, care nu se potrivea cu formaţia sa de inventator, de spirit creativ, şi pleacă în Franţa de această dată, unde se înscrie la Şcoala superioară de aeronautică. Termină cursurile în anul următor ca şef de promoţie şi îşi începe atunci cariera la cunoscutul inginer francez Gustave Eiffel, de care îl va lega apoi o strânsă prietenie.

În 1910 a creat şi testat primul avion cu reacţie din lume – numit “Coandă 1910″, pe care l-a prezentat şi la Salonul Internaţional de Aeronautică din Paris. În acelaşi an, a observat un fenomen care avea să fie numit “efectul Coandă”, care este, de fapt, invenţia ce l-a făcut celebru. Descoperirea va fi brevetata mai târziu, abia în 1934, sub denumirea „Procedeu și dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid”.

De-a lungul întregii sale activităţi, Henri Coandă a fost autorul a 250 de brevete de invenţii în domenii diverse, primind şi titluri de onoare, printre care cel de Membru al Societăţii Regale de Aeronautică din Londra şi acela membru al Academiei Române. De asemenea, a primit şi titlul de Doctor Honoris Causa al institutului Politehnic Bucureşti, unde va reorganiza de altfel cadedra de inginerie aeronautică în 1971, alături de academicianul Elie Carafoli.

Henri Coandă încetează din viaţă în 1972, pe 2 noiembrie, dar lasă în urma sa ani de muncă şi pasiune care vor servi drept inspiraţie posterităţii, dar, mai ales, amintirea unei personalităţi de seamă a ştiinţei universale şi în particular a aviaţiei.

Hermann Oberth — proiectantul primelor rachete și “părintele navigației spațiale”

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Hermann_Oberth

Născut pe 25 iunie 1894 la Sibiu, Hermann Oberth este considerat părintele navigaţiei spaţiale şi precursor al noii ere tehnice.

Pasionat încă din copilărie de cărţile lui Jules Verne, mai ales de „De la Pământ la Lună” și „Călătorie în jurul Lunii”, viitorul savant realizează primul proiect al unei rachete încă de la vârsta de 15 ani, pentru ca mai tarziu să facă o serie de calcule pentru o rachetă cu ardere în etape a combustibilului.

Mai târziu, se pare că lucrările sale aveau să fie atât de revoluţionare, încât erau privite cu mare reţinere atât de savanţi, cât şi de editori. Lucrarea sa, “Rachetă spre spaţiile interplanetare”, a fost refuzată la publicare în Germania, conţinând printre altele “prea multă matematică pentru o carte de fizică şi prea multă fizică pentru o carte de matematică”. A fost însă acceptată de profesorul Augustin Maior în 1922 la Universitatea din Cluj, în România, ca dizertaţie pentru acordarea lui Hermann Oberth a titlului de profesor de matematică şi fizică.

Câţiva ani mai târziu, în 1929 apărea opera principală a lui Hermann Oberth, intitulată “Moduri de a călători în spațiu”, numită şi “Biblia astronauticii ştiinţifice”, lucrare distinsă apoi cu Premiul internaţional pentru ştiinţa zborurilor interplanetare.

Ȋn perioada în care a activat ca profesor la liceul Stephan Ludwig Roth din Mediaş, Oberth a creat acolo cea mai mare parte a operei sale ştiinţifice privind construcţia şi zborul rachetei în spaţiul cosmic. Regele Carol al II-lea i-a oferit aprobarea de a face experimente la Şcoala de Aviaţie din oraş, iar în perioada 1932-1935 Oberth va construi numeroase modele de rachete experimentale, câteva fiind chiar şi lansate.

Începând cu anul 1950 Hermann Oberth îşi va desfăşura activitatea la Spezia, în Italia, unde construieşte o rachetă pe bază de azotat de amoniu, iar în 1955 pleacă în America, unde lucrează sub direcţia lui Wernher von Braun la programul spaţial american. Se reîntoarce în Germania, apoi temporar va fi consultant în America, iar în 1962 se retrage definitiv la casa sa din Feucht.

Până la sfârşitul vieţii va primi numeroase onoruri şi recunoaşteri ale muncii sale, drept pentru care s-au instituit societăţi sau premii de astronautică care i-au purtat numele, a fost decorat şi primit în rândurile a numeroase instituţii de prestigiu. În prezent, îi sunt atribuite lui Hermann Oberth peste 90 de soluţii care au fost utilizate mai târziu la construcţia mondială a rachetelor, iar mai bine de 300 de formule, relaţii fizico-matematice şi idei conceptuale ale sale au fost transpuse ulterior în practică.

Din păcate, însă, savantul este cunoscut mai mult pe plan internaţional şi prea puţin în România, în special în lumea restrânsă a astronauticii. In Muzeul Tehnicii din Viena, de exemplu, prezentarea lui Oberth se afla la loc de cinste – conform fotografiilor ataşate, dar nu spune însă nimic despre România, despre originea lui, despre locul în care şi-a creat opera ştiinţifică sau unde i s-a acordat licenţa de profesor cu lucrarea mai sus pomenită, publicată ulterior în Germania sub formă de carte.

Sursă: http://enciclopediaromaniei.ro/