Vizita delegației ESA — Direcția Telecomunicații și Aplicații Integrate la București
22, November 2018

Pe 22 noiembrie 2018, Agenția Spațială Română (ROSA) a organizat la București o întâlnire cu o delegație din partea Agenției Spațiale Europene (ESA), Direcția Telecomunicații și Aplicații Integrate, condusă de Dna Magali Vaissiere.

Tematica întâlnirii vizează proiectele ROSA – ESA din domeniul telecomunicațiilor, cu precădere Proiectul programului satelitar de telecomunicații destinat Sistemului Național de Securitate. La întâlniri au participat experți ROSA, ESA, experți din partea Ministerului Apărării Naționale și ai Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Agenția Spațială Română (ROSA) participă la realizarea studiului-concept pentru fundamentarea acestui proiect pentru sistemul satelitar de telecomunicații care va deservi nevoile Sistemului Național de Securitate al României, program care va fi coordonat de Ministerul Apărării Naționale. În acest sens, între Agenția Spațială Română (ROSA) și Ministerul Apărării Naționale s-a semnat un protocol de colaborare.

Evenimentele de astăzi au fost precedate ieri de o întâlnire la sediul MApN, între Președintele Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso și Ministrul Apărării Naționale, Dl Gabriel Leș, împreună cu o delegație de experți tehnici ai Agenției Spațiale Europene (ESA). Întâlnirea a fost urmată de o discuție tehnică care a avut loc la Institutul Național de Cercetări Aerospațiale “Elie Carafoli” (INCAS).

Dezvoltarea unui sistem satelitar de telecomunicații este un proiect strategic de interes național cu aplicare în spectrul comunicațiilor satelitare și tehnologiei avansate ce va asigura acoperirea multidomeniu a nevoilor de misiune ale Ministerului Apărării Naționale și instituțiilor de stat cu atribuții în domeniul securității naționale.

Programul are ca principale obiective consolidarea rolului României în cadrul NATO și UE, reducerea dependenței față de furnizorii de servicii satelitare, dezvoltarea etapizată a unui sistem satelitar propriu care să asigure îndeplinirea nevoilor de misiune ale Ministerului Apărării Naționale și instituțiilor de stat pe timp de pace, criză și război, precum și asigurarea redundanței rețelelor de comunicații terestre organizate la nivel național, care pot fi afectate major în situații deosebite, de urgență sau calamități.

România devine astfel un potențial furnizor de servicii satelitare în zona Balcanilor și la frontiera de sud-est a NATO și deschide noi arii de dezvoltare a industriei aero-spațiale la nivel național. Industria și sectorul cercetării-dezvoltării din România vor participa la realizarea segmentelor spațiale și de la sol.

Mai multe detalii pot fi accesate aici.