Vizita delegației Agenției Spațiale Europene (ESA) în România
17, September 2018

Pe 12 septembrie, Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, a primit vizita unei delegații oficiale din partea Agenției Spațiale Europene (ESA), condusă de Directorul General ESA, Dr. Ing. Johann-Dietrich Wörner. Delegația s-a deplasat la București pentru întâlniri la nivel înalt pe tema preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, precum și alte teme din sfera participării României la programele spațiale europene în calitate de Stat Membru ESA.

Delegația ESA și reprezentanții ROSA au avut o întâlnire la Palatul Victoria cu Vicepremierul României, Dl Viorel Ștefan. Delegația a fost primită apoi de Președintele României, Dl Klaus Werner Iohannis, la Palatul Cotroceni. Ulterior, delegația ESA a avut o întâlnire la Palatul Parlamentului cu Dl Georgian Pop, membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, și cu Dl Toma Petcu, Președintele Subcomisiei pentru Spațiu.

Aceste întâlniri au fost urmate de discuții bilaterale ESA–ROSA.

Credit imagine: ROSA, Administrația Prezidențială

2018 09 Delegatia ESA small B 2018 09 Delegatia ESA small C