Vizita Administratorului NASA, Hon. Daniel Saul Goldin
11, August 1999

Împreuna cu dna. Goldin şi dl. John Schumacher (Associate Administrator for Internaţional Relations), Hon. Daniel Saul Goldin a făcut o vizită la sediul ASR şi cu această ocazie au fost discutate noi perspective de colaborare între NASA şi România. Pe 11 august, 1999 – ziua eclipsei totale de Soare, Agenţia Spaţială Româna a fost vizitată de către Hon. Daniel Saul Goldin, Administratorul NASA, împreuna cu dna. Judy Goldin şi Administratorul adjunct NASA pentru Relaţii Internaţionale, dl. John D. Schumacher.

Preşedintele ASR, astronautul Dumitru Dorin Prunariu şi Directorul Executiv, dr. Marius-Ioan Piso, au prezentat aspecte ale Programului Spaţial Naţional. Distinşii reprezentatnti ai NAŞA au fost însoţiţi de către Excelenţa Sa dl. Mircea Geoana, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. Au mai fost de asemenea prezenţi prof. Lanyi Szabolcs, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ştiinţă, tehnologie şi Inovare, prof. Sergiu Stelian Iliescu, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Comunicaţii şi Informatică, prof. Irinel Popescu, Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi Excelenţa Sa prof. Virgiliu Niculae Constantinescu, Preşedintele Consisliului ştiinţific al ASR. Discuţiile s-au purtat în jurul posibilităţilor de cooperare viitoare şi a fost schiţat un plan în această privinţă.