Telescopul spațial Euclid crește văzând cu ochii
6, aprilie 2022

Misiunea Euclid a ESA, la care participă și România, este cu un pas mai aproape de descoperirea misterelor Universului întunecat, odată cu reunirea celor două părți esențiale ale telescopului Euclid – modulul care transportă sarcina utilă și modul utilitar.

La finalul lunii martie, o echipă de ingineri reunită la Thales Alenia Space din Torino, a atașat cu atenție cele două părți principale ale telescopului Euclid. Pentru asta a fost nevoie de o precizie atât de ridicată încât procesul a durat o zi întreagă, alte două zile fiind apoi necesare pentru conectarea echipamentelor electronice și testarea instrumentelor. 

 Modulul de sarcină utilă a lui Euclid găzduiește un telescop ce captează și focalizează lumina de la stelele îndepărtate, precum și două instrumente care înregistrează această lumină – VISible imager (VIS) și the Near Infrared Spectrometer and Photometer (NISP).

Împreună, telescopul și instrumentele vor capta imagini a miliarde de galaxii cu o acuratețe de neegalat, ajutând astronomii să înțeleagă mai bine modul în care acestea au evoluat și s-au grupat în structuri cosmice în ultimele 10 miliarde de ani. Acest lucru ne va oferi indicii cu privire la natura enigmatică a materiei întunecate și a energiei întunecate, cei doi factori principali ai expansiunii Universului.

Instrumentele misiunii Euclid au fost integrate în modulul de sarcină utilă la sfârșitul anului 2020. Pe parcursul anului 2021, modulul complet a trecut cu succes testele intensive în condiții de simulare a spațiului, care au verificat dacă telescopul și instrumentele funcționează conform așteptărilor.

Modulul utilitar este la fel de important. El conține computere ce controlează instrumentele, precum și toate piesele esențiale de care Euclid are nevoie pentru a funcționa, inclusiv subsisteme pentru a controla orientarea telescopului spațial, a-l propulsa în spațiu, a-i distribui electricitatea, a comunica cu Pământul și a gestiona transferul de date.

În aprilie, inginerii vor prinde pe telescop parasolarul său și panourile solare. Parasolarul face umbră modulului de sarcină utilă, protejându-l de radiația intensă a Soarelui și ajutând astfel misiunea să funcționeze la parametrii maximi.

În formă finală telescopul va măsura aproximativ 4,7 m înălțime și 3,7 m lățime. După aceea, Euclid va fi testat ca sistem complet și pregătit pentru lansare din Portul Spațial European din Guyana Franceză.

Mai multe detalii aici.

Credit imagine: ESA – S. Corvaja