Sesiune de informare: Propunerea ESA pentru faza a doua a programului de navigație prin satelit NAVISP
2, September 2019

Agenţia Spaţială Română (ROSA) împreună cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA) au organizat luni, 2 septembrie 2019, o sesiune de informare cu privire la propunerea ESA pentru cea de-a doua fază a programului opțional în domeniul navigației prin satelit – Navigation Innovation and Support Programme (NAVISP). Sesiunea s-a adresat organizaţiilor de profil din România: universităţi, institute de cercetare, industrie, IMM-uri.

Prima parte a întâlnirii a fost dedicată prezentărilor: ESA a oferit informații legate de programul NAVISP, iar Agenția GNSS European (GSA) a prezentat programele GNSS europene (Galileo și EGNOS).

A doua parte a reuniunii a fost dedicată întâlnirilor bilaterale între ESA, delegaţia României şi reprezentanţi ai organizaţiilor prezente.

Evenimentul s-a desfășurat la sediul Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară.

NAVISP B NAVISP C

NAVISP D NAVISP E

NAVISP F NAVISP G

Credit imagini eveniment: ROSA

Credit simulare sateliți: ESA-J. Huart