Pe 17 iunie, la Salonul Internațional de Aeronautică de la Paris, Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso a semnat în numele Agenției Spațiale Române (ROSA) o declarație comună de interes pentru lansarea oficială a activităților Observatorului Spațial pentru Climă (SCO). 24 de alte agenții spațiale și patru organizații internaționale au semnat această declarație în prezenta Președintelui Republicii franceze, Emmanuel Macron.
Scopul Observatorului Spațial pentru Climă (SCO) este de a combina date satelitare și de la sol cu date socio-economice pentru a evalua impactul local al schimbărilor climatice. Astfel de indicatori și instrumente ar ajuta factorii decizionali să reacționeze și să se adapteze la impactul prognozat. Observatorul va contribui, de asemenea, la îndeplinirea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă. Înființarea acestui observator a fost promovată pentru prima dată de Franța în decembrie 2017, la Summit-ul One Planet.
Salonul Internațional de Aeronautică de la Paris este organizat de SIAE, o filială a GIFAS, Asociația Industriei Aerospațiale Franceze. Cea de-a 53-a ediție a salonului a avut loc la Le Bourget Parc des Expositions, în perioada 17 – 23 iunie 2019, și a reunit toate companiile mari din industria aerospațială. Primele patru zile ale salonului sunt rezervate vizitatorilor comerciali, iar următoarele trei publicului larg.
Credit imagini: CNES/PEUS Christophe, 2019