ROSA participă la Salonul Cercetării Românești, 2014
17, October 2014

Agenţia Spaţială Română – ROSA participă în perioada 15-18 octombrie 2014 la Salonul Cercetării Românești, care va avea loc în Pavilionul C2, din cadrul Târgului Tehnic Internaţional Bucureşti – TIB – 2014 si se adreseaza inventatorilor, cercetătorilor, academicienilor și tuturor celor care susţin inovaţia ca motor al evoluţiei.

Evenimentul este organizat de către Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) – Activitatea pentru cercetare, prin Direcţia Dezvoltare și Performanță Instituțională, în colaborare cu S.C. ROMEXPO S.A.

În cadrul Salonului Cercetării Românești – 2014, reprezentații ROSA va așteaptă la standul Agenției, unde puteți afla informații despre proiectele dezvoltate sau coordonate de ROSA, despre Programul de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare STAR – Tehnologie Spaţială şi Cercetare Avansata, despre implicarea României în programele ESA sau puteți solicita alte informații care vă sunt de interes.

Simultan, este organizat si Salonul de Invenții și Inovații – INVENTIKA, ocazie care îi pune pe cercetători şi inventatori faţă în faţă cu industria, reprezentată prin importante firme producătoare şi comerciale româneşti şi străine, realizându-se astfel, mediul ideal de promovare a inteligenţei tehnice româneşti în competiţia internaţională.

Astfel, pe perioada Salonului, vor fi organizate o serie de conferinţe, workshop-uri, mese rotunde şi prezentări, cu scopul de a oferi inventatorilor mediul propice să îşi facă cunoscute invenţiile şi să realizeze contactele utile în vederea încheierii de parteneriate.

 

 

{phocagallery view=category|categoryid=30|limitstart=0|limitcount=0|displaydetail=0|displaydownload=0}