România, printre țările cu cea mai activă participare la Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic 2015
22, February 2016

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic 2015 (World Space Week) a înregistrat un număr record de 1877 de evenimente în 73 de țări din întreaga lume, depășind recordul anterior de aproape 1600. La nivel național, Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic este coordonată de Departmentul de Educație al Agenției Spațiale Române (ROSA).

În 2015, România s-a aflat în topul primelor cinci țări din lume cu cea mai mare participare, înregistrând 108 evenimente. Tema anului 2015 a fost ”Descoperire”, în cinstea progresului pe care l-a făcut omenirea în domeniul explorării spațiale și a vastelor cunoștințe dobândite în ultimul deceniu.

Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic este o sărbătoare internaţională dedicată explorării spațiale, ştiinţei, tehnologiei şi a contribuţiilor acestora la îmbunătăţirea condiţiei umane.

Adunarea Generală a ONU a declarat, în anul 1999, ca acest eveniment să aibă loc în fiecare an între 4-10 octombrie, sărbătorind astfel lansarea de către URSS, pe 4 octombrie 1957 a primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1, care a deschis calea explorării spaţiului cosmic şi semnarea, la 10 octombrie 1967, a Tratatului asupra principiilor care guvernează activităţile statelor în explorarea paşnică a spaţiului cosmic, inclusiv a Lunii şi a celorlalte corpuri cereşti.

Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic este deschisă participării tuturor. Instituţii publice, firme, organizaţii non-profit, cadre didactice, chiar şi persoane fizice pot organiza evenimente pentru a sărbători spaţiul.

Pentru mai multe detalii vizitați website-ul WSW.

Imagine: Școala Gimnazială nr. 4 Sibiu

{phocagallery view=category|categoryid=56}