România, primul loc în lume la popularizarea spațiului cosmic
25, June 2011

Organizația Națiunilor Unite a dat publicității, în cursul acestei luni, raportul asupra activităților dedicate Săptămânii Mondiale a Spațiului Cosmic. La nivel mondial, România se clasează pe primul loc, cu 142 de evenimente, urmata de India, Slovacia și Statele Unite ale Americii.  

“Felicit România pentru performanța de a găzdui cele mai multe evenimente la nivel mondial dedicate Săptămânii Mondiale a Spațiului Cosmic”

– a declarat domnul Dennis Stone, Președinte voluntar al Asociației pentru Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic. “România are motive de a se mândri cu participarea sa în activități spațiale și în sărbătorirea Săptămânii Mondiale a Spațiului Cosmic” – a adăugat domnia sa.

În fiecare an începând cu 1999, Agenția Spațială Română coordonează și organizează sărbătorirea Săptămânii Mondiale a Spațiului Cosmic în România.  Principalul scop al acestui eveniment se dorește a fi cel de a conștientiza factorii de decizie și opinia publică asupra beneficiilor utilizării tehnologiei și științei spațiale pentru dezvoltarea sustenabilă.  Sărbătorirea sa la nivel mondial a fost consfințită de către Adunarea Generala ONU, care a votat ca în fiecare an, perioada dintre 4-10 octombrie să fie celebrată ca Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic. Aceste două date semnifică lansarea primului satelit artificial al Terrei (Sputnik I, 4 Octombrie 1957), respectiv intrarea în vigoare a Tratatului asupra Spațiului Cosmic (10 Octombrie 1967).

În anul 2010, România a găzduit 142 de evenimente în 25 de județe ale țării, atât în mediul urban cât și în cel rural. Alături de România, alte 62 de țări din întreaga lume au participat la aceasta sărbătoare, cu un total de 585 de evenimente la nivel mondial pentru anul 2010. Cele 142 de evenimente găzduite de țara noastră și coordinate de către Agenția Spațială Română reprezintă un sfert din totalul evenimentelor la nivel mondial, făcând din România liderul indisputabil al acestei ediții.

În cursul celor 11 ani în care Romania s-a implicat, prin Agenția Spațială Română, în organizarea de evenimente dedicate Săptămânii Mondiale a Spațiului, un număr mare de entuziaști români și-au adus contribuția la această sărbătoare – de la școli generale la universități, grădinițe și cenacluri SF. Evenimentele sincronizate au atras acoperire în mass media la nivel național, Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic oferind organizatorilor unor atare evenimente timp de antenă – fie ca scopul acestora este de a inspira elevii și studenții, de a educa publicul, de a promova propriul brand, sau de a-și face cunoscute propriile idei.  Ediția din anul 2010 a avut parte de evenimente variate în România, cum ar fi experimente de fizică, lansarea de rachetomodele, expoziții de fotografii tridimensionale, concursuri de desene dedicate spațiului, și multe alte astfel de inițiative de promovare a beneficiilor spațiului și educației spațiale.

Rapoarte și imagini de la evenimentele desfășurate în România sunt disponibile online la adresa http://wswromania.blogspot.com.  Informații suplimentare pot fi obținute de la domnul Virgiliu Pop, cercetător al Agenției Spațiale Române, virgiliu.pop-at-rosa.ro