România devine cel de-al 22-lea stat membru la CERN
19, July 2016

România a devenit cel de-al 22-lea stat membru al Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN) pe data de 17 iulie. Procesul de aderare la CERN a fost început în 2008 și s-a încheiat odată cu aderarea la Convenția CERN. Istoria României la CERN se întinde însă pe o perioadă de 25 de ani de cooperare.

Directorul General al CERN, Fabiola Gianotti, a precizat că este încântată de aderarea României la CERN și că tinerele generații de cercetători din România vor avea de acum încolo și mai multe oportunități de a contribui la programele internaționale de cercetare.

Guvernul României și CERN au început colaborările în anul 1991, prin semnarea unui acord de cooperare științifică și tehnologică. Ulterior, autoritățile române au demarat procedurile de aderare a României ca membru al organizației în aprilie 2008, urmând să primească statutul de Candidat pentru Aderare în noiembrie 2010.

Comunitatea științifică română de la CERN este formată din aproximativ 100 de persoane, care s-au implicat cu precădere în experimentele desfășurate în cadrul Large Hadron Collider (LHC), precum ALICE, ATLAS sau LHCb.

Cercetătorii și inginerii români au mai lucrat și la experimentele DIRAC și n_TOF de la Sincrotonul de Protoni, experimentul NA62 de la Super Sincrotonul de Protoni, dar și cele de la Centrul ISOLDE. România este activă și în colaborarea internațională Worldwide LHC Computing Grid.

Credit imaginea principală: Maximilien Brice/CERN

 

map-etats-membres-2016-en

Credit imaginea secundară: Cinzia De Melis/CERN