Printează 3D propriul tău rover
21, decembrie 2020

Rover-ul ExoMars Rosalind Franklin are o „rudă” mai tânără — ExoMy. Planurile și software-ul pentru mini-versiune sunt disponibile gratuit, astfel încât oricine poate să-și imprime 3D, asambleze și programeze propriul ExoMy.

Rover-ul pe 6 roți ExoMy a fost creat de Laboratorul de robotică planetară ESA, specializat în dezvoltarea platformelor de mișcare și sistemelor de navigație pentru misiunile ESA de explorare a planetelor.

„Oricine are o imprimantă 3D își poate construi propriul ExoMy, într-un buget aproximativ de 500 Euro sau chiar mai puțin”, explică Miro Vollemy, stagiar ESA. „Codul sursă este disponibil pe GitHub, alături de tutoriale și un ghid de asamblare pas cu pas.”

Entuziaști din întreaga lume și-au fabricat deja propriile rovere ExoMy. Printarea 3D a părților care alcătuiesc structura durează în jur de două săptămâni, iar aceasta este realizată din PLA, un material biodegradabil rezultat din amidon vegetal.
Rover-ul înalt de 42 cm reproduce trăsăturile cheie ale echivalentului său cu o înălțime de 2m, este montat pe o bază nefuncțională, și include un burghiu, panouri solare pe partea din spate și un suport foto cu față, gură și pălărie personalizate.

De asemenea, ExoMy reutilizează design-ul de suspensie ”triple-bogie” al lui Rosalind Franklin, cu ajutorul căruia poate traversa obstacole la fel de înalte cât roata ra, păstrându-și stabilitatea la sol.

Fiecare roată este dotată cu propriul motor, iar banda lor de rulare dispune de proeminențe care ajută la tracțiunea pe teren accidentat. Pentru a ușura trecerea pe suprafețele denivelate se pot printa brațe flexibile care se vor pune peste roți.

„ExoMy este mai mult decât o jucărie, deoarece poate fi folosită în scop de cercetare ca un prototip de platformă low cost pentru experimentele robotice”, adaugă Miro.

Pentru a citi mai multe informații despre printarea 3D a rover-ului, vă rugăm să accesați acest link.

Sursă imagine: ESA