Astăzi, 10 septembrie 2016, mai mult de 100 de cetățeni români au participat alături de alte 2200 de persoane la nivel european la un eveniment în premieră pentru sectorul spațial — Consultarea Cetățenilor asupra Domeniului Spațial pentru Europa. Această manifestare fără precedent este organizată de Agenția Spațială Europeană (ESA) în toate cele 22 de State Membre ESA, simultan, printr-o metodologie unică. Agenția Spațială Română (ROSA) găzduiește evenimentul din România, de la București.
În deschiderea evenimentului, Președintele Agenției Spațiale Române, Dr. fizician Marius-Ioan Piso, le-a mulțumit participanților pentru implicarea în acest exercițiu consultativ organizat de ESA, organism interguvernamental la care România a aderat ca Stat Membru cu drepturi depline în 2011, urmare a eforturilor Agenției Spațiale Române în cei 20 de ani de activitate de a dezvolta în România un sector spațial competitiv la nivel european și internațional.
Directorul General ESA, Dr. ing. Jan Woerner, a transmis un mesaj înregistrat participanților, asigurându-i de interesul său de a le asculta părerile cu privire la rolul pe care spațiul ar trebui să îl joace în viața cetățenilor.
Participanții au avut ocazia și de a-l cunoaște pe singurul cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu, care i-a îndemnat să-și urmeze visurile cu perseverență și entuziasm.
Pe parcursul întregii zile, cetățenii români au avut ocazia să-și exprime opiniile cu privire la prioritățile programelor spațiale europene, curente sau viitoare. Organizați la mese rotunde a câte 8-10 persoane și sub îndrumarea unor moderatori, aceștia au abordat subiecte precum: ce beneficii așteaptă de la activitățile spațiale, cum ar trebui utilizate datele satelitare, cine ar trebui să exploateze resursele spațiale, cum ar trebui abordate deșeurile spațiale, ce rol ar trebui să joace agențiile spațiale pentru securitatea cetățenilor, ar trebui să trimitem oameni în spațiu și daca da, ce misiuni spațiale cu echipaj uman ar fi prioritare. Un exercițiu de echipă a presupus ca participanții să aleagă și să descrie un scenariu spațial: ce ar face dacă ar avea acces la un satelit, cum ar utiliza un robot pe Lună, ce misiune spațială ar proiecta etc.
Rezultatele întâlnirii vor fi centralizate și comunicate Agenției Spațiale Europene, servind drept recomandări din partea cetățenilor europeni pentru elaborarea strategiilor spațiale. Un raport complet va fi publicat la mijlocul lunii octombrie pe website-ul evenimentului.
Credit imagini: ROSA