Agenţia Spaţială Româna (ROSA), împreună cu Institutul de Ştiinţe Spaţiale (ISS) din Măgurele – Bucureşti vor participa la proiectarea misiunii spaţiale Euclid, destinaţa studierii expansiunii accelerate a Universului.
Misiunea a fost selectată astazi de către Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pentru Programul “Cosmic Vision” şi urmează să fie lansată în 2019.
Motivul expansiunii accelerate a Universului este printre cele mai fascinante provocări ale cosmologiei şi fizicii fundamentale ale secolului XXI. Dealtfel, anul acestă, premiul Nobel pentru fizică a fost acordat tot pentru acest domeniu.
Euclid este un observator spaţial al ESA care va face posibilă întelegerea originii expansiunii accelerate a Universului, pe care fizicienii şi astronomii o denumesc “energie întunecată”.
Observaţiile actuale arată că energia întunecată reprezintă mai mult de 70% din bilanţul de materie şi energie a Universului prezent, determinând în consecinţa evoluţia acestuia.
Euclid va observa mai multe sute de milioane de galaxii distribuite într-o fracţiune importanţa a cerului, identificând semnăturile energiei întunecate, a materiei
întunecate şi a gravitaţiei asupra geometriei Universului şi a istoriei formării structurilor sale. Măsurand forma aparenta şi distribuţia în spaţiu a galaxiilor, astronomii vor afla ce înseamnă energia întunecată şi vor verifica daca teoria relativităţii generalizate işi mai pastrează valabilitatea la scale dincolo de miliarde de ani lumina.
În acest scop, satelitul va fi echipat cu un sistem de înregistrare a imaginilor în spectrul vizibil (VIS) şi cu un dispozitiv de imagistica în infraroşul apropiat (NISP), dezvoltate de un consorţiu european format din mai mult de 110 laboratoare şi 800 de oameni de ştiinţa din Europa, sub coordonarea Institutului de Astrofizica din Paris (IAP). In sarcina consorţiului este de asemenea “segmentul de sol”, însemnând producerea şi analizarea datelor obţinute de instrumentele de pe Euclid.
Pe lângă ESA, principalele ţări contribuitoare ce formeaza Consorţiul Misiunii Euclid sunt: Austria, Danemarca, Elveţia, Italia, Finlanda, Franţa, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, România şi Spania, cu contribuţia unor laboratoare din Statele Unite ale Americii.
Contribuţia românească este susţinută de către Agenţia Spaţială Română prin Institutul de Ştiinţe Spaţiale din Bucureşti – Măgurele, institutul fiind implicat în primul rând în aspectele ştiinţifice ale misiunii.
Importanţa deosebită pentru România a selectarii de catre ESA a misiunii Euclid rezidă în faptul că este una dintre primele misiuni spaţiale ştiinţifică unde ţara noastră este partener institutional. Acest lucru este posibil ca urmare eforturilor susţinute ale Agenţiei Spaţiale Române finalizate cu aderarea României la ESA, precum şi a rezultatelor deosebite obţinute de cercetătorii români – în special din ISS – in misiunea PLANCK, misiune ESA dedicată studierii Universului timpuriu, precursor natural al misiunii Euclid.