Agenția Spațială Română (ROSA) invită românii pasionați de dezvoltarea aplicațiilor mobile să aplice la ediția din 2018 a Space App Camp, desfășurată în perioada 17–24 septembrie. Evenimentul este organizat de Anwendungszentrum GmbH Oberpfaffenhofen (AZO) și găzduit de Agenția Spațială Europeană (ESA) la sediul ESA ESRIN, din Frascati, Italia. Înscrierile sunt deschise până pe 30 iulie.
Obiectivul evenimentului este de a dezvolta aplicații pentru dispozitive mobile, folosind date furnizate de sateliții Programului European de Observare a Pământului, Copernicus. Aplicațiilor pot fi dezvoltate cu următoarele teme: agricultură inteligentă, dezvoltare durabilă, stil de viață, orașe inteligente, transporturi digitalizate.
Cei interesați să participe pot aplica fie individual fie în echipe formate din două sau patru persoane, până pe 30 iulie 2018. Toți participanții care aplică individual sau în echipe de câte două persoane vor fi ulterior grupați în echipe de câte patru. Printre criteriile de selecție se numără creativitatea lucrărilor realizate anterior cu privire la conținut, design și concepte de business.
Cei selectați vor avea costul călătoriei și al cazării acoperit.
După o săptămână de muncă intensă în echipă, grupele își vor prezenta aplicațiile în fața celorlalți participanți și a unui juriu format din reprezentanți ESA, în ultima zi a taberei. Juriul va selecta echipa câștigătoare, care va primi un premiu de 2500 euro.
Mai multe detalii referitoare la Space App Camp sunt disponibile aici.
Credit imagine: ESA/AZO