Zilele Cosmosului la Institutul Francez din București
29, October 2018

Cu ocazia campaniei ESA Space Talks, Institutul Francez din București organizează în perioada 29 – 31 octombrie 2018 evenimentul „Zilele Cosmosului” (Les journées de l’espace). Agenția Spațială Română (ROSA) este partener al evenimentului.

Evenimentul aduce în România pe Dna astrofizician Françoise Combes, de la Observatorul din Paris, profesor la Colegiul Francez, catedra „Galaxii și Cosmologie” și membru al Academiei de Științe. Lucrările domniei sale în domeniul formării și evoluției galaxiilor, dar și al studiului materiei întunecate i-au adus numeroase distincții.

 

Dna Françoise Combe va susține trei prezentări:

  • 29 octombrie 2018, 10:00, Academia Română: „The dark matter puzzle” (în limba engleză);
  • 29 octombrie 2018, 18:30, Institutul Francez: „Le contenu et l’origine de notre Univers” (Conținutul și Originea Universului, cu traducere simultană în limba română);
  • 30 octombrie 2018, 10:00, Departamentul de Fizică al Universității din București, Măgurele: „When supermassive blackholes are too greedy (în limba engleză).

Intrarea este liberă și nu necesită înscriere.

Evenimentul va continua cu o sesiune în data de 31 octombrie 2018, 18:00, la Institutul Francez, despre tehnologiile spațiale și aplicațiile lor. Dra Cristina Stancu, de la Agenția Spațială Română (ROSA), va susține o prezentare despre ROSA, cu accent pe programul educațional al agenției și un workshop pentru elevi. La această sesiune vor prezenta și reprezentanți ai companiilor AKKA Technologies și Terrasigna.

Mai multe informații despre „Zilele Cosmosului” sunt disponibile pe website-ul Institutului Francez, dar și pe Facebook.

Mai multe informații despre evenimentele Space Talks din România sunt disponibile aici.

Credit imagine și poster: Institutul Francez.

2018 10 ZileleCosmosului Poster