În perioada 21-23 martie 2022 Agenția Spațială Română (ROSA) în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) au organizat Școala de Iarnă „Obiecte și fenomene în spațiul extraatmosferic: monitorizare și evaluarea riscurilor”.
Evenimentul, organizat mai târziu din cauza pandemiei, s-a desfășurat în format hibrid la Mărișel, Jud. Cluj și a fost organizat în cadrul proiectului național „Sistem pentru analiza și evaluarea riscurilor din spațiul extraatmosferic (RoSSA)”.
La eveniment au fost prezenți experți ai instituțiilor cu preocupări specifice din sfera civilă și militară, precum: Agenția Spațială Română (ROSA), Agenția Spațială Militară, Institutul de Științe Spațiale (ISS), Institutul Astronomic al Academiei Române (IAAR), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) și companiile private GMV, RARTEL, BitNET.
Subiectele abordate în cadrul Școlii de Iarnă provin din domeniul Cunoașterii Situației Spațiale (Space Situational Awareness-SSA), iar în cadrul sesiunilor au fost prezentate noțiuni legate de: vremea spațială (Space Weather, SWE) și efectele ei asupra Pământului, obiecte spațiale naturale potențial periculoase (Near-Earth Objects, NEO), sisteme de urmărire și supraveghere a spațiului (Space Surveillance and Tracking, SST) și infrastructuri critice spațiale. În cadrul sesiunilor a fost inclusă o parte teoretică unde au fost prezentate noțiuni fundamentale de mecanică cerească și astrodinamică, dar și istoricul evoluției acestor principii din punct de vedere științific și tehnologic.
A fost prezentat statusul actual al proiectelor naționale și europene din domeniul SSA la care România participă activ și la care aduce contribuții (ARGOSS, SAFESPACE, EU SST, RoSSA).
Agenda evenimentului a inclus vizite la observatoarele astronomice din Mărișel (BITNET) și Feleacu (AROAC-T30, AROAC-T08 și AROAC-T61) unde participanților le-a fost prezentată infrastructura și unde aceștia au asistat la o sesiune de achiziție de imagini astronomice asupra sateliților artificiali, utilizând telescoapele parte din infrastructură.
În urma discuțiilor ce au avut loc între specialiști la sesiunea de închidere, au fost identificate componente care necesită îmbunătățiri și care pot face obiectul unor activități în perioada următoare, precum: dezvoltarea sistemelor de observații și măsurare specifice fenomenelor SSA, dezvoltarea legislației interne privind managementul situațiilor de risc asociate acestor fenomene dar și dezvoltarea unor sisteme de alertă în cazul evenimentelor extreme.
Școala de Iarnă este un eveniment important și necesar, atât din punct de vedere educativ, științific dar și practic, facilitând dialogul pe subiecte concrete, de interes imediat pentru comunitatea SSA din Romania. Practica organizării acestei Școli de Iarnă cu tematica SSA va fi păstrată în perspectiva anilor următori, având în vedere creșterea interesului internațional și național în contextul managementului traficului spațial (Space Traffic Management, STM) și implicarea din ce în ce mai extinsă a ROSA și a instituțiilor amintite la inițiativele și proiectele din sfera SSA existente la nivelul ESA, UE și al colaborării ROSA – USSPACECOM.
Puteți afla mai multe detalii despre proiect la acest link.