Agenția Spațială Română (ROSA) vă invită vineri, 5 iunie 2020, de la ora 16:00, să participați la o întâlnire online cu Aurora Simionescu, cercetător la Netherlands Institute for Space Research, ce va vorbi despre „Universul prin ochi de Superman”.
Evenimentul este organizat de ESERO, o colaborare între Agenția Spațială Europeană (ESA) și ROSA, și va putea fi urmărit live pe pagina de Facebook ESERO România.
Dr. Aurora Simionescu este cercetător la Netherlands Institute for Space Research, având peste 10 ani de experiență în astrofizica energiilor înalte. După ce a absolvit doctoratul la institutul Max Planck for Extraterrestrial Physics din Germania în 2009, dr. Simionescu a lucrat ca astrofizician la Stanford University și la Agenția Spațială Japoneză (JAXA) înainte să se întoarcă în Europa pentru funcția pe care o deține în prezent. Aurora Simionescu ne va arăta Universul în cu totul altă lumină, și anume în lungimile de undă ale razelor X. Folosind telescoape spațiale performante lansate de ESA, NASA, și JAXA, astronomii radiografiaza cerul, putând distinge astfel detalii care ar rămâne invizibile în spectrul optic. Vă invităm să priviți colțurile ascunse ale cosmosului prin ochi de Superman, de la vecinătatea găurilor negre până la rețeaua cosmică extinsă peste miliarde de ani lumină.
Mai multe informații despre eveniment puteți găsi la acest link.
Credit imagine: ESERO