ȘCOALA DE VARĂ ALPBACH 2018
21, February 2018

Studenții și tinerii absolvenți în domeniul ingineriei și științei pot să aplice pentru Școală de Vară Alpbach, organizată de Agenția pentru Promovarea Cercetării din Austria în perioada 17 – 26 iulie 2018. Termenul limită pentru înscrieri este 31 martie 2018.

Tabăra urmărește să încurajeze aplicarea cunoștințelor acumulate prin cursuri, să dezvolte abilități organizaționale și de grup și să stimuleze creativitatea participanților.

60 de studenți și tineri absolvenți în domeniul ingineriei și științei din Statele Membre, Asociate sau Cooperante ESA vor fi selectați pentru a participa la cea de-a 42-a ediție a Școlii de Vară Alpbach, a cărei temă este anul acesta ”Colectarea și returnarea de eșantioane de material de pe corpurile mici ale Sistemului Solar”.

Participanții sunt invitați să propună idei cu privire la studiul corpurilor de mici dimensiuni din Sistemul Solar in-situ și returnarea pe Pământ a mostrelor colectate. Organizați în patru echipe, participanții vor defini obiectivele științifice ale misiunii spațiale și vor proiecta integral conceptul preliminar al navei spațiale și al instrumentelor științifice ale acesteia, precum și operațiunile misiunii și cele cu caracter științific, în conformitate cu obiectivele lor.

În ultima zi a școlii de vară, fiecare echipă va prezenta un scurt raport cu privire la misiune în fața unei comisii de experți, a celorlalte echipe, tutorilor și lectorilor. Rezultatele vor fi evaluate de un juriu de experți independenți.

Unul dintre proiectele prezentate în ultima zi va fi selectat pentru a fi elaborat în continuare de către 20 dintre participanții la școala de vară, la un eveniment care va avea loc după Școala de Vară Alpbach, în perioada 26 – 30 noiembrie 2018, la Centrul de Pregătire și Învățare al Academiei ESA din Belgia.

Școala de Vară Alpbach este organizată de Agenția pentru Promovarea Cercetării din Austria. Tabăra este co-sponsorizată de ESA și de autoritățile naționale în domeniul spațiului din Statele Membre, Asociate și Cooperante ESA. Un partener tradițional al taberei este Institutul Internațional pentru Științe Spațiale. De asemenea, școala este sprijinită de Austrospace, asociația instituțiilor de cercetare și a organizațiilor din domeniul industriei spațiale din Austria. EuroPlanet oferă burse studenților.

Reprezentantul României în comitetul de program este Dr. Alin Nedelcu, Directorul Institutului Astronomic al Academiei Române, în numele Agenției Spațiale Române (ROSA).

Informații suplimentare pot fi obținute pe website-ul Alpbach Summer School.

Credit imagine: ESA