Copernicus ajunge la nivel local odată cu lansarea Copernicus Relays și Academia Copernicus
15, June 2017

9 iunie 2017 marchează lansarea oficială a Copernicus Relays și Academiei Copernicus. Evenimentul ”Copernicus la nivel local – Implementarea Strategiei Spațiale pentru Europa” a strâns peste 300 de reprezentanți din domeniul Observării Pământului din Europa, la Parlamentul European din Bruxelles. Marian Jean Marinescu, membru al Parlamentului European, Vice-Președinte al Grupului Partidului Popular European (PPE) și Vice-Președinte al „Sky and Space Intergroup” a participat activ la acest eveniment.

Comunitățile Copernicus Relays și Academia Copernicus, create de Comisia Europeană (CE) la începutul acestui an, sunt un instrument revoluționar în vederea asimilării puternice a Programului Copernicus în întreaga Europă. Copernicus Relays reprezintă vocea la nivel regional a Programului Copernicus în țările membre, realizând o punte între CE și utilizatorii finali. Academia are ca obiectiv să educe și să promoveze în câmpul muncii un număr din ce în ce mai ridicat de persoane care cunosc programul Copernicus. Copernicus Relays include 62 de membri, iar Academia Copernicus are 80 de membri ce activează de jumătate de an. Agenția Spațială Română (ROSA) este membru fondator al Academiei.

La eveniment au participat Elżbieta Bieńkowska, Comisar European pentru Piața Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri și alți reprezentanți și susținători ai Strategiei Spațiale Europene. Aceștia au abordat subiecte precum bugetele investite în activități spațiale și în Programul Copernicus, nevoia de a păstra programele spațiale ale Uniunii Europene în avangarda tehnologiei și know-how-ului industriei europene, dar și despre cum Europa devine mai puternică în calitate de jucător global datorită îmbunătățirii constante a politicii spațiale.

Parlamentarul European Marian Jean Marinescu a concluzionat accentuând faptul că ”atingerea nivelului local” este necesară și că investițiile în crearea de aplicații spațiale și informarea cetățenilor despre cum acestea pot contribui la îmbunătățirea vieții lor cotidiene sunt elemente esențiale. Dl. Marinescu a adăugat faptul că Parlamentul European și „Sky and Space Intergroup” vor continua să susțină activitățile spațiale europene.

După eveniment, toți membrii Copernicus Relays și Academia Copernicus au participat la prima Adunare Generală a celor două rețele.

Pentru mai multe informații despre eveniment, accesați această pagină.

Acest anunț este făcut de ROSA în calitate de membru fondator al Academiei Copernicus, o inițiativă a Comisiei Europene ce face parte din activitățile de adoptare a programului Copernicus de către utilizatori.

Credit imagine: Copernicus.eu