Conferința ”Programe spațiale europene actuale: aplicații și sinergii pentru Europa de Est” are loc la Palatul Parlamentului începând de astăzi. Evenimentul este organizat de Agenția Spațială Română (ROSA), împreună cu Agenția Spațială Europeană (ESA), Parlamentul României — Camera Deputaților și cu sprijinul Comisiei Europene.
Sesiunea de deschidere va fi prezidată de Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA) și beneficiază de prezența Dlui Anton Anton, Președintele Subcomisiei pentru Spațiu, Camera Deputaților, Parlamentul României; Dlui Puiu-Lucian Georgescu, Ministrul Cercetării și Inovării; Dlui Thomas Beer, Copernicus Space Office din cadrul Agenției Spațiale Europene (ESA); Dlui Matthias Petschke, Director, Directoratul J: Programe ale UE pentru Navigația prin Satelit, DG GROW, Comisia Europeană; Dlui Toby Clark, Secretar General, Eurisy.
Prima zi a evenimentului include și o privire de ansamblu asupra Programelor Spațiale Europene și sesiuni dedicate programelor Copernicus, Galileo și SATCOM, precum și un panel dedicat aplicațiilor integrate.
Cea de-a doua zi a conferinței va include o sesiune dedicată exemplelor de exploatare eficientă a datelor și informațiilor din spațiu și o masă rotundă ce va reuni reprezentanți ai instituțiilor publice și private locale și regionale cu scopul de a identifica sinergiile dintre diferitele programe spațiale europene în beneficiul mediului și al societății.
Conferința este organizată sub egida Ministerului Cercetării și Inovării.
Programul detaliat poate fi accesat aici.
Credit imagine: ROSA