Au început înscrierile pentru școala de vară Alpbach
15, February 2016

Ediția de anul acesta a școlii de vară Alpbach va avea loc între 12 și 21 iulie și se va axa pe “Observații satelitare ale ciclului apei în natură”. Înscrierile sunt deschise studenților la facultate până pe 31 martie 2016.

 

Școala de vară Alpbach se bucură de o lungă tradiție în aprofundarea mai multor cunoștințe din domeniul științei și tehnologiei spațiale, cu scopul de a avansa pregătirea și experiența absolvenților, masteranzilor, cercetătorilor tineri și a inginerilor. Aceasta are loc anual din 1975 în Alpii Austriei.

Scopul școlii de vară este de a încuraja utilizarea practică a cunoștințelor acumulate la cursuri, de a dezvolta abilități organizaționale și de lucru în echipă și de a încuraja creativitatea. Echipele vor încerca să elaboreze cel mai bun proiect și vor fi evaluate de un juriu independent de experți.

În acest an, 60 de studenți și absolvenți în domeniul științei și al ingineriei din țările membre și colaboratoare ale Agenției Spațiale Europene (ESA) vor fi selectați pentru a participa la cea de-a 40-a ediție a Școlii de Vară Alpbach.

Timp de 10 zile, participanții vor asista la cursuri stimulante ce vor acoperi diverse aspecte ale științei și tehnologiei spațiale și vor lucra intensiv pentru a schița detaliile unei misiuni spațiale sub supravegherea unor experți cunoscuți ai științei și ingineriei din domeniul spațial.

Studenții vor fi împărțiți în patru echipe. Fiecare echipă va plănui o misiune spațială al cărei scop va fi îmbunătățirea observațiilor asupra elementelor critice din ciclul apei în natură pentru a acoperi lacunele prezente și a obține o reprezentare mai fidelă a ciclului apei în modelele virtuale ale Pământului.

Studenții vor elabora obiectivele științifice ale misiunilor și vor oferi o schiță preliminară completă a unei nave spațiale, a instrumentelor științifice și a operațiunilor care vor fi necesare pentru atingerea acelor obiective.

În ultima zi a școlii de vară, fiecare echipă va prezenta un scurt studiu al misiunii unui juriu de experți, celorlalte echipe și profesorilor.

Studenții selectați pentru școala de vară vor fi expuși unor provocări întâlnite frecvent de oamenii de știință, precum ziua de lucru de 20 de ore (înaintea predării propunerilor) și nevoia de a folosi pe loc cunoștințe și tehnici la care au fost expuși pentru prima dată foarte recent. De asemenea, vor trebui să înfrunte dificultatea de a constitui și a menține o echipă internațională și multidisciplinară, ai cărei membri sunt atât oameni de știință, cât și ingineri. Vor trebui să găsească un echilibru între obiectivele științifice și constrângerile realistice ale proiectării misiunii, a navei spațiale și costul misiunii. Schițele propuse de studenți ar putea fi alese de ESA pentru un studiu aprofundat.

Școala de vară Alpbach este deschisă tuturor studenților și absolvenților din Statele Membre și Colaboratoare ESA. Cursurile vor fi ținute în limba engleză.

Termenul limită pentru înscrieri este de 31 martie 2016.

Pentru înscrieri: www.summerschoolalpbach.at

Școala de vară Alpbach este organizată de către Agenția Austriacă de Promovare a Cercetării (FFG). Este co-sponsorizată de ESA și autoritățile naționale din domeniul spațial ale Statelor Membre și Colaboratoare ESA. Un partener tradițional al școlii de vară este Institutul Internațional de Științe Spațiale (ISSI). Școala este, de asemenea, susținută de Austrospace, o asociație de industrii spațiale și instituții de cercetare austriece.

Statele Membre ESA: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Elveția, Regatul Unit și Canada (Membru asociat). Statele Europene Colaboratoare: Bulgaria, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia. Statele Colaboratoare: Cipru, Malta

Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul dedicat.

Credit imagine: ESA/AOES Medialab