Anelis Plus 2020
16, August 2018

TITLU PROIECT: Acces Național Electronic la Literatura Științifică pentru Susținerea Sistemului de Cercetare și Educație din România – ANELIS PLUS 2020

Coordonator: Asociația Universităților, Institutelor de Cercetare–Dezvoltare și Bibliotecilor Centrale Universitare din România – ANELIS PLUS

Parteneri:

Lista institutiilor beneficiare si resursele abonate poate fi consultată aici.

Lista institutiilor membre ale asociatiei poate fi consultată aici.

Durata: Perioada de implementare este de 60 de luni (18.07.2017 – 17.07.2022).

Director de proiect:

Descriere: Proiectul urmărește creşterea capacităţii de CDI a României prin asigurarea accesului cercetătorilor la publicaţii ştiinţifice şi baze de date internaţionale. Aceasta va duce la creșterea gradului de implicare a mediului de cercetare românesc în reţele de cercetare internaţionale specializate, demers major pentru dezvoltarea viitoare a ştiinţei şi tehnologiei.

Obiectivele proiectului: Obiectivul general al proiectului Anelis Plus 2020 este creşterea capacităţii de CDI a României în domeniile de specializare inteligentă şi în sănătate şi se suprapune integral peste obiectivul specific al programului. Proiectul va creşte gradul de implicare al mediului de cercetare românesc în reţele de cercetare internaţionale specializate, de importanţă majoră pentru dezvoltarea viitoare a ştiinţei şi tehnologiei, şi va contribui, în acelaşi timp, la dezvoltarea infrastructurii informaţionale corespunzătoare pentru a sprijini proiectele mari şi complexe de cercetare. De asemenea, proiectul este în conexiune şi cu obiectivul specific care se referă la creşterea participării româneşti în cercetarea la nivelul UE deoarece, prin obiectivele sale şi rezultatele aşteptate, creşte vizibilitatea cercetării româneşti şi facilitează legături cu structuri de cercetare din mediul internaţional.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
OS1. Continuarea şi diversificarea asigurării accesului cercetătorilor la publicaţii ştiinţifice internaţionale (reviste şi cărţi electronice) în format electronic.
OS2. Dezvoltarea depozitului naţional de literatură ştiintifică electronică.
OS3. Creşterea numărului de instituţii care beneficiază de acces la literatura ştiintifică electronică sustine realizarea extinderii pentru alte instituţii publice cu activităţi în domeniul educaţiei şi cercetării.
OS4. Creşterea producţiei ştiinţifice a României reflectată în baze de date internaţionale.
OS5. Creşterea numărului de co-publicatii ştiinţifice public-private la 1 milion locuitori.
OS6. Creşterea numarului total de accesari ale resurselor informationale oferite la nivel national

Activităţi:

Principale rezultate ale proiectului vor fi:

– Dezvoltarea unui depozit național de documente științifice, prin achiziția de arhive de reviste și cărți electronice științifice în format electronic, pentru a crea cadrul unei documentări exhaustive;

– Asigurarea accesului comunității științifice din România la resurse electronice științifice (baze de date/platforme de reviste științifice în text integral și baze de date bibliografice și bibliometrice), în scopul susținerii cercetării, inovării și stimulării producției științifice la nivel național.

Conferința de lansare a proiectului „Acces Național Electronic la Literatura Științifică pentru Susținerea Sistemului de Cercetare și Educație din România – ANELIS PLUS 2020”, 24 noiembrie 2017, Aula P.S. Aurelian, USAMV Bucuresti  

Publicații:

Pagina web: http://anelisplus2020.anelisplus.ro/