Agenția Spațială Europeană (ESA) a deschis propunerile pentru viitoarele misiuni
29, October 2015

La cererea Biroului de Misiuni Viitoare al ESA, centrul CDF (Concurrent Design Facility) a efectuat trei studii de evaluare de misiune, de interes în contextul apelurilor viitoare pentru misiuni de dimensiuni medii.

Cele trei studii realizate de CDF au dovedit că propunerile de misiuni au fost excelente din punct de vedere științific și fezabile în ceea ce priveşte termenele și bugetele stabilite şi, prin urmare, comunitatea științifică este binevenită să utilizeze aceste studii în pregătirea de propuneri pentru posibile viitoare misiuni medii.

Două dintre noile studii de evaluare – Clipper Europa ESA Orbiter (CLEO) şi Clipper Europa ESA Penetrator (CLEP) – se referă la explorarea sistemului Jovian, care este de interes special, deoarece Jupiter este arhetipul pentru planetele gigantice ale Sistemului Solar și pentru numeroasele planete gigantice despre care acum se ştie că se află pe orbită în jurul altor stele. În plus, sateliții galileeni diverşi ai lui Jupiter – dintre care despre trei se crede că au oceane interne – sunt esențiali pentru a înțelege habitabilitatea sateliţilor de gheață.

Al treilea studiu – Next Generation-Cryogenic cooled InfraRed Telescope (NG-CryoIRTel)- se referă la un telescop infraroșu răcit criogenic, studiat într-un context similar cu cel al cooperării ESA-JAXA privind misiunea SPICA, propusă Agenţiei Spaţiale Europene în 2007. CDF a fost solicitat pentru a studia profilul unei misiuni care ar putea fi pusă în aplicare în comun de către ESA și JAXA, cu o contribuție din partea ESA în contextul unei misiuni de dimensiune medie. Rezultatul acestui studiu de evaluare este Next Generation-Cryogenic cooled InfraRed Telescope (NG-CryoIRTel), un telescop care va acoperi gama de observații rămasă neacoperită de James Webb Space Telescope (JWST) și Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA), oferind posibilitatea de a livra material ştiinţific unic.

Raportul de studiu CDF Clipper Europa ESA Orbiter (CLEO) poate fi descărcat de aici.

Raportul de studiu CDF Clipper Europa ESA Penetrator (CLEP) poate fi descărcat de aici.

Raportul de studiu CDF Next Generation-Cryogenic cooled InfraRed Telescope (NG-CryoIRTel) poate fi descărcat de aici.