EDA
31, July 2014

Agenția Europeană de Apărare — EDA (European Defense Agency) sprijină Consiliul European și statele membre în efortul lor de a îmbunătăți capacitățile de apărare ale Uniunii Europene prin proiecte și programe de cooperare.

Aceasta funcționează pe baza unei noi abordări care reunește întregul spectru de apărare, adaptând activitatea sa la nevoile militare de mâine şi oferind soluții diferite, de multe ori inovatoare.

De la fondarea sa în 2004, EDA și statele membre participante au lansat proiecte importante, stimulând punerea în comun și partajarea capacităților în arii cum ar fi Counter-IED, supraveghere maritimă, apărare cibernetică, realimentare Air-to-Air sau disponibilitatea elicopterelor etc. În același timp, Agenția conduce, de asemenea, proiecte tehnologice şi de cercetare, lucrează la inițiative în sprijinul industriei europene de apărare și arată o abordare inovatoare, dovedindu-se a fi o organizaţie pragmatică, eficientă şi orientată către rezultate. Aceasta oferă soluţii multinaţionale într-o perioadă în care lacunele de capacitate nu pot fi depăşite de către un stat membru în mod individual.

Ministrul Apărării Naţionale este institutia care reprezintă România în Comitetul director al EDA, format din miniştrii apărării (EDA Steering Board in Defence Ministers formation— MOD SB). Mandatul de participare la reuniunile MOD SB este aprobat prin memorandum de către Prim-ministrul României. După desfăşurarea reuniunilor, primul-ministrul României este informat asupra dezbaterilor, concluziilor şi deciziilor adoptate.