Agenția Spațială Română (ROSA), în calitate de partener al Discovery Channel, vă invită să luați parte la activitățile organizate cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la zborul lui Dumitru-Dorin Prunariu, din data de 14 mai 1981.
Campania inițiată de Discovery Romania va include o serie de evenimente publice, vizite în şcoli şi licee, la care vor lua parte astronauţi şi experţi de prestigiu, o grilă specială de programe şi un website dedicat.
Având ca obiectiv încurajarea publicului să descopere beneficiile ştiinţei în viaţa de zi cu zi, campania face parte dintr-o serie de proiecte care se vor desfăşura pe tot parcursul anului.
„La 35 de ani de la zborul meu cosmic, lumea este mult schimbată faţă de momentul startului meu spre înălţimi. Important este însă faptul că noi, cei care am fost la înălţimi cosmice, indiferent de apartenenţa statală, avem o viziune comună asupra planetei noastre şi a nevoii de protecţie şi păstrare a ei în condiţii de curăţenie, pace şi colaborare, pentru a putea găzdui în viitor cât mai multe generaţii de oameni. Discovery Networks împărtăşeşte aceleaşi idealuri cu noi şi ne este alături în multe proiecte. Colegii mei astronauţi şi cosmonauţi care vor participa la aniversarea zborului meu cosmic vor accentua colaborarea în domeniul cosmic şi vor promova acest exemplu pentru a inspira politicieni şi lideri care pot decide în final soarta lumii”, a declarat Dumitru-Dorin Prunariu, primul român care a zburat în spaţiul cosmic.
În perioada 14-18 mai, 12 astronauţi din 9 ţări vor vizita România şi vor participa la o serie de evenimente printre care Astro Fest, festivalul care va avea loc pe 14 şi 15 mai la Biblioteca Naţională a României din Bucureşti, respectiv la Therme Bucureşti.
Pe 14 mai, publicul iubitor de astronomie şi explorare spaţială va avea şansa să îi întâlnească pe Dumitru-Dorin Prunariu şi invitaţii săi. Festivalul va avea accesul liber şi se va desfăşura între orele 16:00-23:00 în Aula bibliotecii şi în parcarea sa exterioară. Evenimentul va include observaţii astronomice, cursuri, prezentări, ateliere şi expoziţii de astro fotografie. Agenția Spațială Română (ROSA) va fi prezentă cu un stand unde puteți afla mai multe despre activitățile noastre. De asemenea, redacţia Ştiinţă&Tehnică, partenerul acestui eveniment, va organiza o amplă dezbatere pe tema prezenţei României în industria aerospaţială internaţională la care participă și specialiști ai Agenției Spațiale Române (ROSA), iar Fun Science va susţine un program special dedicat copiilor, „Aventurierii Spaţiului”. Silent Strike şi Dan Basu vor încheia evenimentul cu un performance live, audio-video.
Pe 15 mai, Astro Fest continuă la Therme Bucureşti. Începând cu ora 11.00, grupul de astronauţi va lua parte la lansarea proiectului „Galaxy Explorers”.
Pe 16 mai, de la ora 10:00 are loc în Aula Academiei Române o sesiune aniversară dedicată zborului primului nostru cosmonaut, Dumitru-Dorin Prunariu, membru de onoare al Academiei Române. Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso va susține un discurs în cadrul acestei sesiuni alături de alte personalități din lumea academică și științifică.
În data de 17 mai, elevi şi liceeni din şcolile bucureştene vor avea şansa să îi cunoască pe cei 12 astronauţi, prin programul de conferinţe de popularizare a ştiinţelor Academia S&T, susţinut de revista Ştiinţă&Tehnică în parteneriat cu Discovery Channel.
Activităţile dedicate sărbătoririi celor 35 de ani de la zbor vor continuă pe tot parcursul anului şi vor include evenimente şi în alte oraşe ale ţării, precum Cluj-Napoca şi Timişoara.
Pentru a susţine campania, Discovery Channel va difuza o serie de programe speciale, în perioada 23 – 29 mai (de luni până vineri): Cum funcţionează Universul, Morgan Freeman în spaţiu, Un pas uriaş: În amintirea lui Neil Armstrong, Explorăm Cosmosul. Săptămâna se va încheia cu două premiere: Asteroizii: Misiune periculoasă şi Telescopul, un film unic, care va parcurge istoria telescopului, de la Galileo şi Newton, până la Hubble şi Telescopul Spaţial James Webb (JWST). Seria se încheie cu documentarul Ultimul zbor al navetei spaţiale Atlantis. Campania va continua în luna iunie pe canalul Discovery Science cu conţinut dedicat spaţiului cosmic.
Asteroid Day (30 iunie) – o iniţiativa susţinută de Discovery Science
Printre cei prezenţi în România pentru aniversarea lui Dumitru-Dorin Prunariu se numără şi Grigorij Richters, co-fondatorul Asteroid Day, împreună cu astrofizicianul şi chitaristul formaţiei Queen, Dr. Brian May, astronautul american Rusty Schweickart şi directorul executiv al fundaţiei B612, Danica Remy.
Dumitru-Dorin Prunariu s-a alăturat lor, în eforturile de a atrage atenţia tuturor celor responsabili de importantă studierii şi prevenirii impactului asteroizilor asupra Pământului.
Pentru mai multe informaţii despre împlinirea a 35 de ani de la zborul în spaţiu al lui Dumitru Prunariu, programul evenimentelor dedicate sau Asteroid Day, accesaţi spatiu.discovery.ro
Partenerii acestui proiect sunt Turbomecanica, Therme Bucureşti, Ştiinţă Tehnică, KissFM, Agenţia Spaţială Română (ROSA), Biblioteca Naţională a României, Nikon România.