Conferința Internațională „ The Universe Begins with U”
7, October 2021

Colegiul Național „Tudor Vianu” din București organizează în perioada 4 – 8 octombrie 2021 Conferința Internațională „The Universe Begins with U”.

Evenimentul, desfășurat în cadrul Săptămânii Mondială a Spațiului Cosmic, reunește iubitori de Științe Spațiale, Astronomie și Astrofizică – specialiști, elevi, profesori, într-un proiect comun care promovează valorile STEM.

Conferința are drept scop stimularea interesului pentru Astronomie și Științe Spațiale – discipline esențiale pentru formarea viitorilor specialiști și exploratori ai universului.

Săptămâna Mondială a Spațiului constă în evenimente de educație spațială și informare susținute de agenții spațiale, companii aerospatiale, școli, planetarii, muzee și cluburi de astronomie din întreaga lume, evenimentele având loc peste tot în aceeași perioadă.

Deschiderea oficială a Conferinţei Internaţionale „The Universe begins with U” a avut loc luni, 4 octombrie 2021, cu discursurile Prof. Claudia Emilia Anghel, director, Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti și Conf. Univ. Dr. Cristina Miron, PRODECAN al Facultăţii de Fizică, Universitatea Bucureşti.

Marți, în cea de-a doua zi a conferinței a fost invitat Dr. Saptarshi Bandyopadhyay, Robotics Technologist at the NASA Jet Propulsion Laboratory, California Institute of Technology (CALTECH).

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat în 1999 că Săptămâna Mondială a Spațiului va avea loc în fiecare an în aceeași perioadă: 4 – 10 octombrie, aceste date marcând două evenimente: 4 octombrie 1957 — lansarea primului satelit realizat de om, Sputnik 1, deschizând astfel calea spre explorarea spațiului și 10 octombrie 1967 — Semnarea Tratatului privind principiile care guvernează activitățile statelor în domeniul explorării şi utilizării pașnice a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cerești.

Evenimentul Săptămâna Mondială a Spațiului este coordonat la nivel global de către Organizația Națiunilor Unite, cu sprijinul World Space Week Association (WSWA). În România, Agenția Spațială Română (ROSA) este promotorul campaniei.

Mai multe informații precum și agenda evenimentului găsiți aici

Credit imagine: Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București