Cel mai mare hackathon la nivel mondial, NASA Space Apps Challenge 2017, se întoarce în România
20, April 2017

Cel mai mare hackathon la nivel mondial, NASA Space Apps Challenge, va avea loc pe 29 – 30 aprilie 2017. Evenimentul se organizează în premieră în București și în Timișoara, iar la Cluj-Napoca a ajuns la a doua ediție. Președintele de onoare al Agenției Spațiale Române (ROSA), Dumitru Dorin Prunariu este invitat special la pre-evenimentul din București.

Competiția se adresează unui public cu nivel de experiență variat și din diverse domenii: elevi, studenți, programatori, oameni de știință, profesori, tehnologi, artiști, designeri, ingineri, storytellers sau antreprenori.

Temele competiției din acest an, trasate de NASA, sunt centrate în jurul planetei noastre: The Earth and Us, Planetary Blues, Warning! Danger Ahead!, Our Ecological Neighbourhood, Ideate and Create! Provocările din fiecare categorie se regăsesc pe website-ul competiției.

Participanții își pot alege o problemă pe care doresc să o rezolve în funcție de domeniu, gradul de dificultate și interese. De asemenea, participanții selectează locația unde vor să participe la hackathon, iar înscrierea este gratuită.

București.
Cluj-Napoca.
Timișoara.

Pe 20 și 21 aprilie vor avea loc pre-evenimente, al căror scop este de a-i familiariza pe participanți cu noțiunea de hackathon, cu seturile de date și unelte NASA, cu conceptele și abilitățile de rezolvare a problemelor, dar și de a le oferi posibilitatea să interacționeze și să se cunoască mai bine.

București: 21 aprilie.
Cluj-Napoca: 21 aprilie.
Timișoara: 20 aprilie.

Invitatul special al pre-evenimentului din București este Dumitru Dorin Prunariu, primul și singurul cosmonaut român.

După hackathon-ul care va dura 48 de ore (29 – 30 aprilie), juriile locale vor desemna, pentru fiecare oraș în parte, maxim două proiecte ce vor fi trimise mai departe spre evaluare juriului internațional împreună cu câte un proiect desemnat ca fiind cel mai popular. Învingătorii vor fi invitați la o lansare NASA.

NASA Space Apps Challenge este rezultatul unui efort colaborativ la nivel național a: ClujHUB, Coworking Timișoara, RICAP, SprintPoint Techcelerator, TechFest, Timișoara Startup Hub.

Partener național: BRD Groupe Société Générale.
Parteneri: NTT DATA, Evozon, Gameloft, ARIES, TETAPOLIS Science and Technology Park, Agenția Spațială Română (ROSA), Revista Știință și Tehnică, parsec.ro, start-up.ro, 150sec.com, AMM Design, Timișoara Iulius Mall, Club BlackBox.

Mai multe informații vizitați pagina web și pagina de Facebook.

Credit imagine: NASA Space App Challenge