Cei mai importanți actori din industria spațială participă la un eveniment organizat la București de ROSA și ESA
21, November 2018

Pe 21 noiembrie, Agenția Spațială Română (ROSA) și Agenția Spațială Europeană (ESA) organizează o Sesiune informativă pentru Industrie și un Briefing asupra apelurilor deschise în cadrul Schemei de Stimulare a Industriei Române. Evenimentul are loc la Centrul pentru Conferințe al Institutului Național de Cercetări Aerospațiale “Elie Carafoli” (INCAS), București, România.

În timpul sesiunii de dimineață, prima parte a evenimentului a fost dedicată prezentărilor programelor ESA din partea reprezentanților Agenției Spațiale Europene.

A doua parte a sesiunii de dimineață a constat dintr-un briefing în care a fost prezentat apelul de propuneri în cadrul Schemei de Stimulare a Industriei Române (Romanian Industry Incentive Scheme – RIIS). Reprezentanții entităților din România care au participat la eveniment au avut posibilitatea să adreseze întrebări angajaților ESA care sunt implicați direct în licitația RIIS.

După-amiază, au avut loc sesiuni de consultări directe între reprezentanții ESA și părțile interesate de apel din România.

În paralel are loc o sesiune ce oferă posibilitatea unor întâlniri și participări la prezentări susținute de reprezentanți ai unor mari companii integratoare din industria spațială (Large Space Integrators – LSI) implicate în activități ESA, urmate de consultări individuale cu aceștia (fără legătură cu licitația ESA RIIS). Companiile care participă la această sesiune sunt: Thales Alenia Space, ArianeSpace, Airbus și OHB.

Credit imagine: ROSA

2018 11 IndustryDay B 2018 11 IndustryDay C

2018 11 IndustryDay D