Apel deschis pentru studenți: înscrieri la seminarul Rosetta Science Operations Scheduling Legacy
19, July 2017

Agenția Spațială Română (ROSA) invită studenții români masteranzi sau doctoranzi să participe la seminarul de pregătire Rosetta Science Operations Scheduling Legacy. Cursul este oferit de Centrul Educațional ESA în colaborare cu Departamentul de Operațiuni Științifice și va avea loc la Centrul de Educație și Pregătire al Academiei ESA, de la Centrul European pentru Siguranța Spațiului și Educație (ESEC) din Redu, Belgia, între 3 – 6 octombrie 2017. Termenul limită pentru înscrieri este 7 august 2017.

Sesiunea de pregătire este dedicată studenților cu vârste între 18 și 32 de ani din Statele Membre sau Asociate ESA, care urmează cursurile la zi ale unui program de masterat sau doctorat în momentul participării la workshop și care studiază un domeniu al ingineriei sau fizicii. Datorită faptului că România este Stat Membru ESA, studenții români pot aplica pentru acest workshop.

Obiectivul sesiunii este să le furnizeze studenților cunoștințe despre planificarea operațiunilor științifice, pe baza experienței dobândite pe parcursul misiunii Rosetta. Exercițiile vor fi efectuate cu ajutorul experților care s-au ocupat de planificarea misiunii folosind software-ul pentru planificarea operațiunilor științifice (MAPPS) utilizat în cazul Rosetta. Exercițiile vor fi completate de cursuri susținute de membrii echipei Rosetta. Studenții vor primi, de asemenea, taskuri pe care le vor rezolva în echipe a câte 3 – 4 membri.

ESA va acoperi costurile pentru cazare și masă și va oferi un buget de până la 200 euro pentru deplasarea la Redu, Belgia, pentru fiecare student selectat.

Mai multe detalii despre procesul de înscriere pot fi accesate aici.

Credit imagine: ESA