Apel de idei pentru programele de navigație prin satelit
10, martie 2022

Agenția Spațială Română (ROSA) îi invită pe cei interesați să trimită propuneri pentru programul de cercetare în domeniul navigației prin satelit – NAVISP. Termenul limită pentru trimiterea ideilor este 31 martie 2022.

Estimarea actuală este că serviciile de „poziționarea, navigație și cronometrare” (PNT) stau la baza unei zecimi din economia europeană. Un exemplu evident este sectorul transporturilor, dar serviciile PNT se folosesc și în agricultura de precizie, energie, comunicații, rețelele bancare și Internet-of-Things, un domeniu care se dezvoltă rapid.

Pe măsură ce semnale din spațiu care se extind pe tot globul, navigația prin satelit reprezintă cea mai importantă sursă de informații PNT, dar aceste semnale nu sunt disponibile în toate locațiile și sunt vulnerabile la interferențe naturale sau provocate de om. PNT este atât de important încât Europa trebuie să îmbunătățească competitivitatea în acest domeniu și să fie precaută să nu se bazeze pe o soluție unică.

Tocmai despre asta este programul în domeniul navigației prin satelit – Navigation Innovation and Support Programme (NAVISP). Supervizat de mulți dintre aceiași experți care au pus pe picioare sistemul de navigație prin satelit Galileo din Europa, NAVISP sprijină companiile europene de ultimă generație în dezvoltarea de noi tehnologii și servicii PNT.

NAVISP este format din 3 elemente. Elementul 1 se axează pe inovarea în domeniul PNT, implicând concepte, tehnici, tehnologii și sisteme noi de-a lungul întregului lanț valoric – adesea combinând sistemul satnav cu alte soluții.

Acest lucru ar putea implica, de exemplu, aplicarea inteligenței artificiale și integrarea de senzori de poziționare la mașinile și bărcile fără șofer, adăugarea de semnale wifi sau 5G complementare sau folosirea de platforme atmosferice de mare altitudine pentru a suplimenta acoperirea prin satelit în regiunile care au nevoie.

Pentru a-și compila planul de lucru anual pentru Elementul 1, NAVISP este în căutare de concepte inovatoare PNT (poziționarea, navigație și cronometrare) de la companii sau entități academice din statele participante la programul în domeniul navigației prin satelit – Navigation Innovation and Support Programme (NAVISP). Domeniul de activitate al Elementului 1 variază de la studii inițiale de fezabilitate și analize de viabilitate până la demonstrarea completă a conceptului pentru sisteme și servicii PNT promițătoare.

Candidații trebuie să trimită o descriere de o pagină, notificându-și în paralel delegația națională ESA (în cazul României, ROSA) cu privire la cererea lor.

Mai multe informații aici.

Credit imagine: Adobe Stock