Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, și președintele Agenției Spațiale Poloneze (POLSA), Dr. Doc. Grzegorz Brona, au semnat o Scrisoare de Intenție pentru extinderea cooperării dintre cele două agenții, în timpul unei întâlniri bilaterale româno-poloneze care a avut loc la București, în perioada 14-15 noiembrie.
Scrisoarea se bazează pe interesul comun al celor două țări de a utiliza tehnologia spațială în scopuri pașnice, obiective comune și istoricul bogat în rezultate în domeniul spațial.
Prin această scrisoare, agențiile și-au afirmat intenția de a coopera cu precădere în următoarele domenii:
- Programe de Securitate (Space Situational Awareness – SSA);
- Accesul la spațiu, inclusiv lansatori și infrastructuri de lansare;
- Observarea Pământului;
- Explorarea spațiului;
- Participarea comună la programele de cercetare și dezvoltare spațială ale Comisiei Europene și ale altor organizații.
Cele două părți își vor concentra eforturile asupra tehnologiilor spațiale inovatoare și asupra aplicațiilor, domenii în care atât România cât și Polonia au o expertiză dovedită.
Părțile și-au afirmat intenția de a susține încheierea unui Memorandum de Înțelegere între agenții, care le va permite să coopereze eficient în domeniul activităților spațiale.
Programul întâlnirii bilaterale a mai inclus un workshop industrial, prezentări, discuții bilaterale și vizite ale infrastructurilor industriale și de cercetare ale Institutului Național pentru Cercetare Aerospațială “Elie Carafoli” (INCAS), COMOTI, Centrul Român de Competențe în Tehnologii ale NanoSateliților al Institutului de Științe Spațiale și ELI – Extreme Light Infrastructure.
Credit imagine: ROSA