Agenţia Spaţială Română, partener în cadrul concursului naţional “Nicolaus Copernic”, 19 februarie – 24 septembrie 2015
24, February 2015

Agenţia Spaţială Română este partenerul ASUR (Asociaţia Secular-Umanistă din România) în organizarea concursului naţional “Nicolaus Copernic”, care se desfăşoară în perioada 19 februarie – 24 septembrie 2015. Competiţia are rolul de a încuraja interesul elevilor din învăţământul preuniversitar pentru astronomie și pentru știință, de a le consolida cunoştinţele deja existente şi de a forma altele noi, precum şi de a le pune în valoare calitățile creative.

O instituție școlară poate înscrie în concurs o singură echipă de de minimum 5 elevi, coordonată de un profesor de științe, care va trebui să realizeze o mini-expoziție însoţită de acţiuni conexe (seminarii, dezbateri, proiecții de documentare etc.) pe tema ”Cum a apărut și cum evoluează Universul?” și să le promoveze ulterior în școală și în comunitate. Mini-expoziția va fi amplasată într-o zonă circulată a școlii şi va ilustra într-o manieră coerentă și corectă din punct de vedere științific evoluția Universului de la Big Bang și până în prezent.

Cinci dintre echipele participante în competiţie pot câştiga câte un laborator de informatică, iar profesorii coordonatori ai echipelor câștigătoare pot câștiga la rândul lor câte un laptop.

Înscrierile la concurs se realizează în perioada 19 februarie-31 martie prin completarea formularului disponibil aici.

Regulamentul complet al concursului este disponibil aici.

Lansarea concursului a avut loc pe 19 februarie, în ziua aniversării nașterii lui Copernic, în cadrul unei conferinţe. Concursul este organizat de către Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), în parteneriat cu Agenţia Spațială Română (ROSA), ESERO România, Agenţia Spaţială Europeană (ESA), Institutul Polonez din București şi Institutul Astronomic al Academiei Române. Parteneri media: Hotnews, Știință și Tehnică, Radio România Cultural.