Adunarea Generala a ONU New York, 11 Octombrie 2011
Cosmonautul român dr.ing. Dumitru-Dorin Prunariu, Preşedinte al Consiliului Ştiinţific ROSA şi Preşedinte al Comitetului ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extra-atmosferic (UN COPUOS) participă la lucrările Comisiei a 4-a a Adunării Generale a ONU în cadrul celei de-a 66-a sesiuni a acesteia, comisie în care se dezbate şi se finalizează rezoluţia Adunării Generale a ONU privind Cooperarea internaţională în domeniul utilizării paşnice a spaţiului extra-atmosferic, rezoluţie propusă de preşedintele COPUOS. Preşedintele Comisiei este ambasadoarea României la ONU, Excelenţa Sa doamna Simona Miculescu.