A început Săptămâna Mondială a Spațiului, Ediția 2019
4, October 2019

Astăzi începe Săptămâna Mondială a Spațiului, o sărbătoare internațională a științei și tehnologiei, ce are loc în România și peste tot în lume. 45 de evenimente dedicate spațiului vor avea loc în perioada 4–10 octombrie 2019 în România. De la proiecte educaționale dedicate celor mici, până la conferințe deschise publicului, activitățile vor fi de interes pentru pasionații de spațiu. Puteți vedea ce lista completă a evenimentelor aici.

Săptămâna Mondială a Spațiului constă în evenimente de educație spațială și informare susținute de agenții spațiale, companii aerospatiale, școli, planetarii, muzee și cluburi de astronomie din întreaga lume, evenimentele având loc peste tot în aceeași perioadă.

În România, Agenția Spațială Română (ROSA) este promotorul campaniei.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat în 1999 că Săptămâna Mondială a Spațiului va avea loc în fiecare an în aceeași perioadă: 4 – 10 octombrie, aceste date marcând două evenimente: 4 octombrie 1957 — lansarea primului satelit realizat de om, Sputnik 1, deschizând astfel calea spre explorarea spaţiului şi 10 octombrie 1967 — Semnarea Tratatului privind principiile care guvernează activităţile statelor în domeniul explorării şi utilizării pașnice a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cerești.

Evenimentul Săptămâna Mondială a Spațiului este coordonat la nivel global de către Organizația Națiunilor Unite, cu sprijinul World Space Week Association (WSWA).