Agenția Spațială Română (ROSA) invită studenții români cu pregătire în domeniul ingineriei și fizicii să participe la Concursul de Inginerie Concurentă 2022, organizat de Biroul pentru Educație al ESA în perioada 4-8 aprilie 2022, la Centrul de Pregătire Academică și Învățare ESA de la ESEC-Galaxia, Transinne, Belgia. Termenul de înscriere este 15 februarie 2022.
La Concursul de Inginerie Concurentă 2022 vor participa patru grupe formate din maximum 30 de studenți: una direct de la Centrul de Pregătire Academică și Învățare ESA, iar celelalte de la trei universități europene, respectiv EPFL, Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Lausanne (Elveția), Universitatea din Liège (Belgia) și Universitatea din Luxemburg (Luxemburg).
Ingineria concurentă este o metodă de proiectare și dezvoltare a produselor din sectorul spațial. Spre deosebire de metodele tradiționale de proiectare, în ingineria concurentă toate subsistemele sunt proiectate simultan, specialiștii tuturor disciplinelor și subsistemelor colaborând în sesiuni mixte într-o unitate dedicată numită Complexul pentru Proiectare Concurentă (Concurrent Design Facility – CDF).
Cele patru grupe de studenți din Europa vor primi aceeași misiune specifică, care trebuie proiectată în patru zile. Grupele nu vor concura unele cu altele. În schimb, acestea vor discuta zilnic progresele realizate, prin videoconferință. La sfârșitul săptămânii, fiecare grupă va prezenta celorlalte trei grupe proiectul final.
Pentru a participa la activitatea din Belgia, studenții trebuie să îndeplinească următoarele criterii, în momentul aplicării: să aibă cel puțin 18 ani, să fie cetățeni ai unui Stat Membru ESA, Canada, Letonia, Lituania sau Slovenia, să fie înscriși la studii de masterat sau de doctorat (să nu absolve înainte de concurs) și să studieze inginerie sau fizică.
Studenții selectați vor fi sponsorizați de ESA, care va acoperi costurile cazării și meselor, precum și până la 200 de euro pentru călătoria la Transinne, Belgia.
Informații suplimentare despre procesul de înscriere sunt disponibile la acest link.
Credit imagine: ESA