După lansarea din noiembrie anul trecut și mai mult de șase luni petrecute pentru calibrarea cu atenție a celei mai avansate misiuni dedicate măsurării creșterii nivelului mării, Copernicus Sentinel-6 Michael Freilich este acum operațional — ceea ce înseamnă că datele lui sunt disponibile pentru cercetătorii climeri, prognozele meteo și alți utilizatori de date.
Sentinel-6 este una dintre misiunile Copernicus ale Uniunii Europene, dar implementarea sa este rezultatul unei cooperări excepționale între Comisia Europeană, ESA, Eumetsat, NASA și NOAA, cu contribuția Agenției Spațiale Franceze CNES. Misiunea cuprinde doi sateliți identici lansați la cinci ani distanță: Copernicus Sentinel-6 Michael Freilich lansat pe 21 noiembrie 2020 și Copernicus Sentinel-6B, care va fi lansat în 2025.
Creșterea nivelului mării este un indicator cheie al schimbărilor climatice, astfel încât topografierea dinamică cu precizie a mării de-a lungul deceniilor este esențială pentru știința climei, pentru elaborarea politicilor și, în cele din urmă, pentru protejarea vieții celor din regiunile joase cu risc.
Folosind cea mai recentă tehnologie de altimetrie radar, dezvoltată de ESA, această nouă misiune va avansa înregistrarea pe termen lung a nivelului mării, care se realizează din anul 1992, de către satelitul franco-american Topex-Poseidon și apoi de seria de misiuni Jason prin satelit.
Sentinel-6 Michael Freilich va prelua în curând ștafeta și va îmbogăți acest set de informații, care este considerat drept „etalonul de aur” în studiile climatice.
Mai multe informații aici.
Credit imagine: ESA / ATG medialab