ROSA devine membru ISECG, Grupul de Coordonare pentru Explorare Spațială Internațională
3, May 2019

Pe 1 mai 2019, Agenția Spațială Română (ROSA) a primit scrisoarea oficială prin care a fost anunțată că a fost acceptată în unanimitate de cele 16 agenții spațiale membre să se alăture Grupului de Coordonare pentru Explorare Spațială Internațională, ISECG.

De-a lungul anilor, Agenția Spațială Română (ROSA) a depus eforturi constante de a integra România în rândul țărilor participante la explorarea spațială. Un eveniment important a avut loc în ianuarie 2014, când delegația României, formată din Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, dl. Mihnea Costoiu, și Președintele Agenției Spațiale Române, Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, precum și alte personalități, a participat la întâlnirile la nivel înalt „International Space Exploration Forum”, organizat de NASA, și „Heads of Space Agencies Summit”, organizat de Academia Internațională de Astronautică. Cu această ocazie, Casa Alba a anunțat intenția de a prelungi finanțarea pentru Stația Spațiala Internațională (SSI) cel puțin până în anul 2025. Pe baza acestei decizii, România a fost admisă ca participant la SSI la Consiliul Ministerial ESA din 2014, desfășurat in Luxemburg.

2019 05 Image B

Începând cu anul 2010, Agenția Spațială Română (ROSA) a fost invitată și a participat ca observator la întrunirile Grupului de Coordonare pentru Explorare Spațială Internațională, ISECG. Pe 1 mai 2019, Agenția Spațială Română (ROSA) a primit scrisoarea oficială prin care a fost anunțată că a fost acceptată în unanimitate de cele 16 agenții spațiale membre să se alăture ISECG.

Grupul de Coordonare pentru Explorare Spațială Internațională (ISECG) a fost creat în 2007 ca un forum cu participare voluntară, unde agențiile spațiale membre au ocazia să facă schimb de informații cu privire la planurile, activitățile și interesele de explorare spațială, cu scopul de a întări atât programele de explorare spațială ale agențiilor, cât și efortul comun.

ISECG a fost fondat ca urmare a elaborării documentului strategic „The Global Exploration Strategy: The Framework for Coordination” de către 14 agenții spațiale, document publicat în mai 2007. Acest document a articulat o viziune comună despre o explorare spațială pașnică și coordonată, robotică sau cu echipaj uman, concentrată pe destinații din Sistemul Solar unde omul ar putea la un moment dat să trăiască și să muncească.

„Acceptarea Agenției Spațiale Române ca cel de-al 17 membru ISECG reprezintă o recunoaștere a rolului din ce în ce mai important pe care țara noastră îl are în explorarea spațială, datorită și capabilităților și infrastructurii industriale și de cercetare dezvoltate în ultimul deceniu, proces care a fost accelerat ca urmare a statutului de Stat Membru ESA. Totodată, apartenența ISECG reprezintă un pas înainte în consolidarea și extinderea parteneriatelor noastre strategice în domeniul explorării spațiale.”, a declarat Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso.

În prezent, membrii ISECG sunt (în ordine alfabetică): ASI (Italia), CNES (Franța), CNSA (China), CSA (Canada), CSIRO (Australia), DLR (Germania), ESA (Agenția Spațială Europeană), ISRO (India), JAXA (Japonia), KARI (Republica Coreea), NASA (Statele Unite ale Americii), NSAU (Ucraina), POLSA (Polonia), ROSA (România), Roscosmos (Rusia), UAE Space Agency (Emiratele Arabe Unite), UKSA (Regatul Unit).

Imaginea principală: Consiliul Ministerial ESA, 2014. Credit ESA–S. Corvaja, 2014

Cea de-a doua imagine: Heads of Space Agencies Summit, 2014. Sursă: CSO

Cea de-a treia imagine: Consiliul Ministerial ESA, 2014. Credit ESA–S. Corvaja, 2014

2019 05 Image C