Înscrieri deschise pentru programul Drop your Thesis! 2019
3, May 2018

Agenția Spațială Română (ROSA) invită studenții interesați de experimente în condiții de microgravitație să aplice la ediția din 2019 a programului Drop your Thesis!, organizat de Biroul de Educație al Agenției Spațiale Europene (ESA). Termenul limită pentru înscrieri este 4 noiembrie 2018 (ora 00:59, ora locală a României).

Programul Drop Your Thesis! este organizat de Biroul de Educație al ESA și își propune să sprijine echipe formate din cel puțin patru studenți din Statele Membre ESA în realizarea unui proiect în condiții de microgravitație.

Experimentele selectate vor avea loc în octombrie 2019, în Bremen, Germania, la ZARM Drop Tower Facility, care are o înălțime de 146 metri.

Cei care doresc să participe la acest program sunt invitați să citească condițiile de înregistrare. Printre criteriile de eligibilitate se numără: vârsta cuprinsă între 18 și 32 de ani, calitatea de student la zi la o universitate dintr-un Stat Membru sau Asociat ESA, studierea unui domeniu științific sau legat de inginerie.

Pentru informații suplimentare vă rugăm accesați acest link.

Credit imagine: ESA