Agenția Spațială Europeană (ESA) lansează competiția „Spin your thesis! Human Edition”
12, December 2017

Biroul pentru Educație al Agenției Spațiale Europene (ESA) lansează competiția „Spin your thesis! Human Edition”. Agenția Spațială Română (ROSA) invită studenții universitari din România să propună experimente pe subiecți umani, care să se desfășoare utilizând Centrifuga cu Braț Scurt. Termenul limită pentru înscriere este 29 Decembrie 2017.

Echipele interesate să participe la proiectul „Spin your thesis! Human Edition 2018” pot trimite o propunere de experiment, care să fie completată cu atenție și în detaliu, până pe data de 29 decembrie 2017. Este necesar ca experimentul să facă parte dintr-o teză de doctorat sau masterat sau să fie relevantă curriculumului studiat în cazul studenților la licență.

Toți participanții sunt încurajați să se informeze cât mai bine despre proiect de pe paginile web ale acestuia, mai ales în ceea ce privește eligibilitatea și condițiile de participare, dar și asupra cerințelor hardware și de design ale ediției anului 2018, necesare în derularea experimentelor.

Echipe din patru sau mai mulți studenți vor fi selectate până la sfârșitul acestui an de către Biroul pentru Educație al ESA pentru a lua parte la acest program. Participarea aduce fiecărui candidat ocazia de a dezvolta abilități academice sau pentru carieră precum abilități de coordonare proiecte, rezolvarea problemelor sau colaborare internațională.

Credit imagine: ESA