Strategia Spațială Europeană – subiectul întâlnirii cu delegația ESA în România
15, September 2017
Pe data de 12 septembrie 2017, Agenția Spațială Română (ROSA) a primit delegația Agenției Spațiale Europene (ESA) în România, într-o vizită oficială în care s-au discutat aspecte legate de strategia spațială europeană, strategia națională pentru cercetare, dezvoltare și inovație 2014-2020 și rolul României în programele majore ESA.
 

 
Delegația ESA a fost compusă din Jan Woerner, Director General ESA; Kai-Uwe Schrogl, Coordonatorul Departamentului de Strategie; Christina Giannopapa, Coordonatorul Biroului de Afaceri Politice și Chiara Manfletti, Consilier de Program pentru Directorul General.
 
După o discuție cu Ministrul Cercetării și Inovării, Dl. Lucian Georgescu, delegația ESA a mers la sediul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială ”Elie Carafoli” (INCAS), unde Directorul General al ESA, Dl. Jan Woerner, a sustinut o prezentare despre strategia spațială europeană, dupa care Directorul General al INCAS, Dl. Catalin Nae, a susținut o prezentare, urmată de un tur al Institutului. Totodată, delegația ESA s-a întâlnit cu Dl. Anton Anton, Președintele Subcomitetului pentru Spațiu în Camera Deputaților. Vizita s-a încheiat cu o întâlnire bilaterală.
 

Această vizită oficială este un moment cheie în consolidarea poziției României ca un partener important în industria spațială europeană, dar și un pas important din strategia națională pentru cercetare, dezvoltare și inovație 2014 – 2020.

Cercetarea, tehnologia și dezvoltarea spațială sunt recunoscute în România ca fiind o zonă strategică, cu un rol catalizator pentru ale domenii. Acest angajament strategic se reflectă în evoluția pozitivă a programului spațial național și în intensificarea cooperărilor internaționale. Cu ocazia ultimului Consiliu ESA, România și-a exprimat angajamentul de implicare în programe curente și viitoare ESA de explorare, aplicații și tehnologii, atingând un nivel de 17 programe majore ESA la care România participă.

Credit imagine: ROSA/INCAS/ESA/Ministerul Cercetării și Inovării

 123456789101112131415