Apel pentru competiția de inginerie concurentă, ediția 2017
27, March 2017

Agenția Spațială Română (ROSA) invită studenții români să participe la ediția din 2017 a Competiției de Inginerie Concurentă, organizată de Biroul de Educație al Agenției Spațiale Europene (ESA). Competiția va avea loc în perioada septembrie – octombrie 2017.

Ingineria concurentă reprezintă o metodă de proiectare și dezvoltare a produselor destinate sectorului spațial, în cadrul căreia toate subsistemele sunt proiectate în același timp. Deși această metodă reprezintă un proces mai complicat, ea are ca principal avantaj descoperirea în mod eficient a diverselor erori de proiectare care pot apărea în implementarea unui nou produs.

Participanții la Competiția de Inginerie Concurentă vor fi organizați în grupuri de câte 15-25 studenți, supervizate de câte doi ingineri de sistem. Fiecare grup va avea la dispoziție patru zile pentru a îndeplini o anumită misiune. Fiecare grup va fi organizat în echipe și mai mici (de câte două sau trei persone), care vor primi sarcini specifice.

Scopul acestei competiții nu este de a avea un câștigător, ci de a schimba informații utile între echipele înscrise, prin participarea la video-conferințe.
Pentru a participa la această competiție, universitățile interesate sunt rugate să completeze acest formular.

Termenul limită de înscriere la această competiție este 31 martie 2017, iar criteriile de eligibilitate, precum și alte informații importante despre eveniment, sunt disponibile aici.

Credit imagine: ESA