Agenția Spațială Română (ROSA) invită studenții români interesați de aeronautică să se înscrie la un curs de patru zile susținut de Biroul de Educație al Agenției Spațiale Europene (ESA). Programul “Ladybird Guide to Spacecraft Operations” va avea loc între 11-14 octombrie la Academia ESA, Centrul de Pregătire și Învățare din Redu, Belgia.
Cursul va fi susținut de un expert ESA de la Centrul European pentru Operațiuni Spațiale (ESOC) din Darmstad, Germania. În program vor fi incluse cursuri clasice, exemple de situații reale, dar și simularea unei probleme operaționale și soluționarea ei. Studenții vor avea ocazia de a vizita centrul ESOC al ESA, inclusiv camera de control a navei spațiale Proba.
Sesiunea de pregătire se adresează studenților înscriși la cursuri de zi în domeniul științelor sau ingineriei (licență, masterat sau studii doctorale), cu vârsta între 18 și 32 de ani, care sunt cetățeni ai statelor membre și statelor cooperante ESA. Studenții ar trebui să dețină cunoștințe de bază de fizică și ar trebui să fie interesați în a învăța mai multe despre operațiunile referitoare la navele spațiale.
Pentru a participa la acest curs, studenții sunt rugați să completeze acest formular. Aceștia vor trebui să includă în aplicație și o scrisoare de motivație, un CV, o scrisoare de recomandare și foaia matricolă. Termenul limită de înscriere este 4 septembrie 2016.
Participanții selectați vor fi sponsorizați de ESA. Sponsorizarea va include costurile cazării și meselor, precum și 200 de euro oferiți pentru cheltuielile de deplasare până în Redu.
Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați această pagină.
Credit imagine: ESA