Concursul Național de Știință și Tehnologie RoSEF 2016
8, June 2016

Concursul Național de Știință și Tehnologie RoSEF 2016 se adresează tinerilor pasionați de inovație și inventică, din clasele a V-a până la clasele a XII-a, cu vârsta maximă de 19 ani. Aceștia sunt încurajați să se înscrie cu o lucrare sub formă de exponat sau poster până pe data 20 iunie. Concursul este organizat de Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, Societatea Științifică Cygnus – Centrul UNESCO, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Colegiul Petru Rareș din Suceava, în parteneriat cu Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială – România (ESERO România). Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iunie la Suceava.

Elevii se pot organiza și pe echipe de până la trei persoane, deși concursul vizează mai degrabă înscrierile individuale. Proiectele organizate în echipe vor fi evaluate diferit față de proiectele individuale.

Concursul va fi organizat pe durata a trei zile, dupa cum urmează:

– prima zi – amenajarea standurilor și festivitatea de deschidere a evenimentului;
– a doua zi – jurizarea proiectelor;
– a treia zi – festivitatea de premiere.

Lucrările înscrise pot fi prezentate ca exponate sau ca postere. Din punct de vedere tehnic, exponatul va trebui să întrunească următoarele dimensiuni:

– adâncime – 50 cm;
– lățime – 80 cm;
– înălțime – 120 cm.

Posterele pot avea o dimensiune de maxim 80 x 120 cm.

Proiectele realizate de elevi se pot înscrie în următoarele categorii tematice:

– știinte;
– știinte aplicate;
– tehnologia informației;
– robotică și spațiu.

RoSEF 2016 este organizat pe două categorii de vârstă, după cum urmează:

– Categoria A: 12-15 ani;
– Categoria B: 16 -19 ani.

Juriul concursului va fi format din personalități cu preocupări în domeniul inovării și inventicii, profesori universitari, jurnaliști de știință, sponsori și reprezentanți ai organizatorilor.

Cei care doresc să afle mai multe despre eveniment pot accesa regulamentul aici