Agenția Spațială Română (ROSA) anunță lansarea Școlii de Vară „Gravity Related Research”, organizată de Agenția Spațială Europeană (ESA) în perioada 27 iunie – 1 iulie 2016. Școala de Vară ESA este organizată cu suportul Asociației Europene pentru Cercetare a Gravitației (ELGRA) și se adresează studenților înscriși la facultățile din domeniul științelor și ingineriei.
Școala de Vară este parte a Programului de Pregătire și Educație din cadrul Academiei ESA și este disponibilă pentru studenții înscriși în programe de licență și masterat.
Cei care sunt interesați să aplice la Școala de Vară ESA ar trebui să știe că aceste cursuri vor fi susținute în cadrul Centrului de Pregătire și Educație, aflat în Centrul ESA de la Redu, Belgia, și că termenul limită de înscriere în cadrul programului este stabilit pe data de 2 mai (nu mai târziu de ora 23:59 CET, 00:59 ora României).
Participanții vor avea ocazia să afle informații despre cercetarea din domeniul gravitației, întrucât experții din acest sector vor oferi detalii despre proiectele de microgravitație și hiper-gravitație desfășurate în prezent.
Un aspect important al programului se referă la faptul că studenții înscriși la curs vor avea ocazia de a propune proiecte despre gravitație care vor putea fi transformate în experimente în cadrul programelor educaționale ale ESA.
Pentru înscrieri în cadrul Școlii de Vară „Gravity Related Research”, studenții vor trebui să îndeplinească mai multe cerințe, precum cele legate de vârstă, nivel de studii sau cetățenie. Participanții vor primi sponsorizări oferite de ESA, ce vor acoperi costurile pentru cazare și transport.
Studenții se pot înscrie pe platforma oficială a Biroului de Educație ESA și să prezinte câteva documente necesare, precum o scrisoare de motivație, CV-ul actualizat, foaia matricolă, precum și o scrisoare de recomandare semnată de un oficial al universității.
Mai multe informații despre înscriere puteți afla de aici.
Credit imagine: ESA