Sâmbătă, 16 aprilie, echipele care au intrat în finala națională a Competiției CanSat 2016, organizată de ESERO România, un proiect al Agenției Spațiale Europene (ESA) în colaborare cu Agenția Spațială Română (ROSA), au lansat opt mini-sateliți de pe aeroportul „Ștefan cel Mare”.
Mini-sateliții au fost lansați dintr-un avion de la altitudinea de un kilometru cu scopul de a colecta date despre presiune și temperatură, pentru a fi interpretate de elevi. Cele șapte echipe românești au trebuit să construiască sateliții într-o doză de băuturi răcoritoare.
Cele trei echipe câștigătoare sunt:
• Locul 1 – echipa Carmen Sylva 2: Operation Eagle Drive de la Liceul “Carmen Sylva” din Eforie Sud ;
• Locul 2 – echipa Miko-CanSat de la Liceul Teoretic Szekely Miko din Sf. Gheorghe;
• Locul 3 – echipa SAMDID de la Colegiul Național “Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște.
Competiția CanSat a fost organizată de ESERO România, cu susținerea următorilor parteneri locali:
• Societatea Științifică Cygnus;
• Inspectoratul Școlar al Municipiului Suceava;
• Universitatea Ștefan cel Mare;
• Consiliul Local al Municipiului Suceava;
• Consiliul Județean Suceava;
• Aeroportul Ștefan cel Mare.
Credit imagini: ROSA/ESERO România