Președintele ROSA, Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, participă la a opta conferință anuală privind politica spațială europeană
11, January 2016

Conferința organizată de Comisia Europeană va avea loc pe 12-13 ianuarie 2016 la Bruxelles. În condițiile unei competiții internaționale în creștere în domeniul spațial comercial, a diversificării nevoilor și tehnologiilor necesare îndeplinirii acestora, evenimentul are scopul de a analiza modalitățile prin care Europa își poate consolida rolul de actor global pe această piață.

Strategia Spațială Europeană pe care Comisia Europeană intenționează să o facă publică în anul 2016 va lua, de asemenea, în considerare aceste aspecte.

Conferința va oferi părților interesate din domeniul spațial, industrie, utilizatori, decidenți naționali și europeni oportunitatea de a dezbate principalele aspecte ale următoarelor subiecte:

 

  • Observarea Pământului și teledetecție, radionavigație și poziționare: perspectivele și implicațiile noilor generații de sateliți

  • Accesul către spațiu: schimbările pe care le aduce piața de lansatoare în creștere și din ce în ce mai competitivă

  • Big Data: gestionarea diseminării datelor pentru sectoare europene competitive care utilizează astfel de informații

  • Industria SatCom: noi tehnologii, noi sateliți, noi alocări de frecvențe pentru nevoi noi

  • Finanțarea proiectelor de Cercetare-Dezvoltare, tehnologii inovative și noi infrastructuri spațiale și terestre: programele curente și viitoare Orizont 2020 și Programul de Finanțare Juncker

  • Politica Europeană de securitate și apărare: potențialul în creștere al instrumentelor spațiale și al sateliților pe viitor

Mai multe informații despre eveniment puteți accesa aici.

Credit imagine: ESA