Agenţia Spaţială Europeană a deschis apelul pentru noi propuneri de misiuni de Explorare a Pământului
25, November 2015

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) anunță o oportunitate pentru oamenii de ştiinţă implicaţi în Observarea Pământului, care au ocazia de a prezenta propuneri pentru următoarea potențială misiune de Explorare a Pământului prin satelit.

În mod tradițional, misiunile de Explorare a Pământului folosesc tehnici noi de măsurare pentru a studia și a înțelege diferitele aspecte ale sistemului Pământului.
Până în prezent, au fost selectate opt misiuni. Fiecare a fost propusă de către comunitatea științifică și realizată printr-un proces de selecție bazat pe aplicabilitate pentru a se asigura că abordează întrebări importante din domeniul ştiinţei Pământului.

Reflectând noua strategie a ESA privind ştiinţa de Observare a Pământului, propunerile pentru cea de-a noua misiune de explorare ar trebui să demonstreze nu numai excelență științifică și tehnologie inovatoare, dar să abordeze, de asemenea, probleme științifice importante care au un impact direct asupra aspectelor sociale cu care omenirea se va confrunta în următoarele decenii.

Acestea includ, de exemplu, disponibilitatea de alimente, apă, energie și resurse, sănătatea, riscul de dezastru și schimbările climatice.

Se prevede că noua misiune de explorare va fi lansată nu mai târziu de 2024.

Procedura de depunere a propunerilor se desfăşoară în două etape. Inițial, ESA trebuie să primească o scrisoare de intenție până pe 1 februarie 2016 și apoi o propunere completă până pe 24 iunie 2016. Pe lȃngă acestea, va avea loc un workshop pentru candidați pe 8 martie 2016.

Mai multe informații despre acest apel și posibilitatea de a trimite online scrisori de intenție și propuneri pot fi găsite pe site-ul dedicat sistemului ESA de trimitere a Propunerilor de Observare a Pământului.

Credit imagine: ESA/P. Carril